"1. Sa nu iei viata nici unei creaturi de dragul placerii tale, nici pentru profit, nici s-o chinui.
2. Sa nu furi bunurile nimanui, nici sa aduni pamanturi si bogatii pentru tine, mai mult decat ai nevoie si iti este de folos.
3. Sa nu mananci carne, nici sa nu bei sangele vreunei creaturi moarte, si nimic altceva care face rau sanatatii sau simturilor tale.
4. Sa nu faci casnicii necurate, in care nu exista iubire si sanatate, sa nu te pervertesti pe tine insuti sau vreo alta creatura care a fost facuta pura de catre Cel Sfant.
5. Sa nu depui marturie mincinoasa impotriva nimanui, nici sa inseli cu buna stiinta pe nimeni, printr-o minciuna pentru a-i face rau.
6. Sa nu faci altora ceea ce tu nu vrei ca altii sa iti faca.
7. Sa te inchini unului etern, Lui Dumnezeu Tatal din Cer, din Care sunt toate lucrurile si sa adori Fiinta Sa Sfanta.
8. Sa-ti respecti parintii pe pamant, care au grija de tine si pe toti invatatorii dreptatii.
9. Sa ingrijesti si sa protejezi pe cei slabi si sa iei apararea celor care sunt oprimati si tuturor creaturilor care sufera raul.
10. Sa muncesti cu mainile tale lucrurile care sunt bune si potrivite pentru tine; asa incat sa mananci fructele pamantului si sa traiesti viata lunga pe pamant.
11. Sa te purifici zilnic si sa te odihnesti a saptea zi de la munca, pastrand sfinte sarbatorile lui Dumnezeu.
12. Sa faci altora binele pe care tu ai vrea ca altii sa ti-l faca tie"
Sursa Codul lui Oreste
luni, 25 aprilie 2011
Romania pitoreasca 1 - Piatra Andreaua, comoara Tismanei
În locurile care odinioară adăposteau aurul ţării de furia războiului sunt câteva privelişti memorabile. Una dintre acestea este Piatra Andreaua, o stâncă cu formă ciudată, ca nişte mâini împreunate pentru o rugăciune. E greu să te hotărăşti încotro să-ţi îndrepţi mai întâi paşii când ajungi în orăşelul de la poalele Masivului Vâlcan. Fiecare colţ al Tismanei are ceva special şi ţi se strecoară în inimă.
Vrei să mergi să te rogi la Mănăstirea Tismana, cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească sau să urci în munţi, la schiturile Cioclovina de Sus şi de Jos? Vrei să ajungi la una dintre cele nouă arii naturale protejate din zonă sau îţi doreşti să intri şi tu în peştera care a adăpostit tezaurul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Orice alegere ai face, simţi că vrei să vezi totul, să nu cumva să-ţi scape ceva. Tismana e un răsfăţ pentru suflet. Şi e unul dintre locurile acelea care te fac să te simţi mândru de ţara ta.
Toboşarul anunţă ştirile
Drumeţia noastră a început din satul Sohodol, acolo unde se află aria protejată Piatra Andreaua. Până în localitate e uşor de ajuns cu maşina. Din şoseaua spre comuna Padeş se desprinde, spre dreapta, un drum comunal, de-a lungul căruia sunt înşiruite Costeni şi Izvarna. Urmează mai multe suişuri şi coborâşuri, apoi zăreşti Sohodolul, scăldat în lumina caldă care inundă valea pârâului Pocruia.
Ghidul nostru este Nicolae Tomoniu, fost profesor de matematică, acum pensionar şi un împătimit cercetător al istoriei locale. „Satul Sohodol se distinge prin faptul că aici încă se păstrează obiceiul ca noutăţile şi veştile să fie anunţate localnicilor de către un toboşar", explică dascălul. De fiecare dată când are de dat vreo veste în sat, Mihai Frăţilescu urcă pe Vârful Cornului, un deal din împrejurimi. Traseul nu-i greu defel. Oricine îl poate străbate în cel mult un ceas, aşa că hotărâm să-l însoţim pe toboşar în misiunea sa.
Pe măsură ce înaintăm, satul se pierde în depărtare, iar în zare se întrevăd colinele Tihomir şi Măgura. Curând, simţi că ţi se taie răsuflarea atunci când în faţă se înalţă Piatra Andreaua, o stâncă masivă, cu formă ciudată, ca două mâini împreunate pentru o rugăciune. Aici e loc de popas, iar Mihai Frăţilescu îşi potriveşte toba şi, după ce o loveşte zdravăn, începe să strige: „Băăăăăă, i-auzi băăăă! Primarul vă cheamă duminică la căminul cultural, băăă!". Vocea sa groasă face să răsune toată valea de ecoul care se sparge deasupra Sohodolului.
Expediţie în peştera tezaurului
Pe lângă drumeţia de la Sohodol e timp destul şi pentru o expediţie în peştera de lângă Mănăstirea Tismana. Urmaţi indicatorul de lângă Îsfântul lăcaş şi urcaţi treptele din piatră. La capătul scării se zăreşte intrarea, săpată în stâncă şi închisă cu un grilaj. Cheia lacătului stă la maica Maria. Din gura peşterii se revarsă apa, într-un şuvoi aprig care dă naştere unei cascade în spatele mănăstirii, ajungând apoi în râul Tismana.
Ne punem cizmele din cauciuc în picioare şi pătrundem în grotă. Suntem într-o primă cavernă, strâmtă şi aproape toată inundată, din care porneşte un culoar strâmt. Urmându-l, ajungem în cea de-a doua încăpere, mult mai spaţioasă. Aici a fost ascuns, din 1944 până în 1947, tezaurul României: 200 de tone de aur, cărora li s-au adăugat cele 12 tone ale statului polonez, lăasate ţării noastre spre păstrare. Pe acelaşi versant cu peştera se află şi grota unde Sfântul Nicodim, ctitorul Mănăstirii Tismana, se retrăgea pentru reculegere. Mai multe cruci străjuiesc intrarea, însă până acolo urcuşul e greu şi, ca să te-ncumeţi la o aşa aventură, trebuie să fii un căţărător bun.
Plimbare prin pădurile seculare
Tismana este destinaţia perfectă pentru toţi cei care iubesc natura. 82% din teritoriul localităţii face parte dintr-un sit protejat, întins pe o suprafaţă de peste 87.000 de hectare. Tismana are cele mai multe arii naturale în cadrul sitului: nouă din 16. Cei care ajung aici au ocazia să viziteze rezervaţiile Izvoarele Izvarnei, Muntele Oslea ori pădurile seculare din Pocruia, Tismana şi Cioclovina.
"Satul Sohodol se distinge prin faptul că aici încă se păstrează obiceiul ca noutăţile şi veştile să fie anunţate localnicilor de către un toboşar."
Nicolae Tomoniu
pensionar
Centru de agrement
- LOCALIZARE. Tismana se află la de 30 de kilometri de municipiul Târgu-Jiu.
- ACCES. Din Târgu-Jiu puteţi veni cu maşina pe DN 67D, spre Baia de Aramă, apoi pe DJ 672A. Cea mai apropiată staţie de cale ferată se află în municipiul reşedinţă de judeţ.
- CAZARE. În apropierea Mănăstirii Tismana funcţionează un hotel cu 120 de locuri şi cantină-restaurant, aflat în administrarea Mitropoliei Olteniei. Tariful pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă este de 80 de lei, iar o cameră single costă 60 de lei pe noapte. Vă puteţi caza şi la Vila Ursu sau la pensiunile agroturistice, unde tarifele variază între 60 şi 90 de lei pe noapte.
- AGREMENT. În vecinătatea mănăstirii există un centru de agrement cu terenuri de tenis, volei şi fotbal. De asemenea, puteţi face drumeţii pe trasee marcate, cu durate cuprinse între trei şi cinci ore şi puteţi vizita păstrăvăria Tismana.
- INFORMAŢII. Detalii despre Tismana găsiţi pe site-urile tismana.ro, manastirea-tismana.go.ro, rezervatiagorjului.ro şi primariatismana.ro.
Drumeţie spre liniştea schiturilor Cioclovina
Schitul Cioclovina de Jos se află la cinci kilometri de Tismana Foto: Nicolae Tomoniu
Cei care au o condiţie fizică mai bună pot să urce şi la schitul Cioclovina de Sus, aflat la o distanţă de trei kilometri, chiar pe vârful Cioclovina, la o altitudine de 970 de metri. Priveliştea este minunată, însă poteca spre lăcaş e mult mai abruptă, aşa că traseul trebuie parcurs cu atenţie. Construită din cărămidă şi piatră în 1714 de Constantin Cantacuzino, biserica se află într-o zonă împădurită peste care stăpâneşte liniştea.
Numele muntelui şi al celor două schituri, Cioclovina, este o derivaţie de la „ciocli", aşa cum li se spunea persoanelor care îi îngrijeau în aceste părţi pe bolnavii de ciumă.
Sursa Adevarul
Vrei să mergi să te rogi la Mănăstirea Tismana, cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească sau să urci în munţi, la schiturile Cioclovina de Sus şi de Jos? Vrei să ajungi la una dintre cele nouă arii naturale protejate din zonă sau îţi doreşti să intri şi tu în peştera care a adăpostit tezaurul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Orice alegere ai face, simţi că vrei să vezi totul, să nu cumva să-ţi scape ceva. Tismana e un răsfăţ pentru suflet. Şi e unul dintre locurile acelea care te fac să te simţi mândru de ţara ta.
Toboşarul anunţă ştirile
Drumeţia noastră a început din satul Sohodol, acolo unde se află aria protejată Piatra Andreaua. Până în localitate e uşor de ajuns cu maşina. Din şoseaua spre comuna Padeş se desprinde, spre dreapta, un drum comunal, de-a lungul căruia sunt înşiruite Costeni şi Izvarna. Urmează mai multe suişuri şi coborâşuri, apoi zăreşti Sohodolul, scăldat în lumina caldă care inundă valea pârâului Pocruia.
Ghidul nostru este Nicolae Tomoniu, fost profesor de matematică, acum pensionar şi un împătimit cercetător al istoriei locale. „Satul Sohodol se distinge prin faptul că aici încă se păstrează obiceiul ca noutăţile şi veştile să fie anunţate localnicilor de către un toboşar", explică dascălul. De fiecare dată când are de dat vreo veste în sat, Mihai Frăţilescu urcă pe Vârful Cornului, un deal din împrejurimi. Traseul nu-i greu defel. Oricine îl poate străbate în cel mult un ceas, aşa că hotărâm să-l însoţim pe toboşar în misiunea sa.
Pe măsură ce înaintăm, satul se pierde în depărtare, iar în zare se întrevăd colinele Tihomir şi Măgura. Curând, simţi că ţi se taie răsuflarea atunci când în faţă se înalţă Piatra Andreaua, o stâncă masivă, cu formă ciudată, ca două mâini împreunate pentru o rugăciune. Aici e loc de popas, iar Mihai Frăţilescu îşi potriveşte toba şi, după ce o loveşte zdravăn, începe să strige: „Băăăăăă, i-auzi băăăă! Primarul vă cheamă duminică la căminul cultural, băăă!". Vocea sa groasă face să răsune toată valea de ecoul care se sparge deasupra Sohodolului.
Expediţie în peştera tezaurului
Pe lângă drumeţia de la Sohodol e timp destul şi pentru o expediţie în peştera de lângă Mănăstirea Tismana. Urmaţi indicatorul de lângă Îsfântul lăcaş şi urcaţi treptele din piatră. La capătul scării se zăreşte intrarea, săpată în stâncă şi închisă cu un grilaj. Cheia lacătului stă la maica Maria. Din gura peşterii se revarsă apa, într-un şuvoi aprig care dă naştere unei cascade în spatele mănăstirii, ajungând apoi în râul Tismana.
Ne punem cizmele din cauciuc în picioare şi pătrundem în grotă. Suntem într-o primă cavernă, strâmtă şi aproape toată inundată, din care porneşte un culoar strâmt. Urmându-l, ajungem în cea de-a doua încăpere, mult mai spaţioasă. Aici a fost ascuns, din 1944 până în 1947, tezaurul României: 200 de tone de aur, cărora li s-au adăugat cele 12 tone ale statului polonez, lăasate ţării noastre spre păstrare. Pe acelaşi versant cu peştera se află şi grota unde Sfântul Nicodim, ctitorul Mănăstirii Tismana, se retrăgea pentru reculegere. Mai multe cruci străjuiesc intrarea, însă până acolo urcuşul e greu şi, ca să te-ncumeţi la o aşa aventură, trebuie să fii un căţărător bun.
Plimbare prin pădurile seculare
Tismana este destinaţia perfectă pentru toţi cei care iubesc natura. 82% din teritoriul localităţii face parte dintr-un sit protejat, întins pe o suprafaţă de peste 87.000 de hectare. Tismana are cele mai multe arii naturale în cadrul sitului: nouă din 16. Cei care ajung aici au ocazia să viziteze rezervaţiile Izvoarele Izvarnei, Muntele Oslea ori pădurile seculare din Pocruia, Tismana şi Cioclovina.
"Satul Sohodol se distinge prin faptul că aici încă se păstrează obiceiul ca noutăţile şi veştile să fie anunţate localnicilor de către un toboşar."
Nicolae Tomoniu
pensionar
Centru de agrement
- LOCALIZARE. Tismana se află la de 30 de kilometri de municipiul Târgu-Jiu.
- ACCES. Din Târgu-Jiu puteţi veni cu maşina pe DN 67D, spre Baia de Aramă, apoi pe DJ 672A. Cea mai apropiată staţie de cale ferată se află în municipiul reşedinţă de judeţ.
- CAZARE. În apropierea Mănăstirii Tismana funcţionează un hotel cu 120 de locuri şi cantină-restaurant, aflat în administrarea Mitropoliei Olteniei. Tariful pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă este de 80 de lei, iar o cameră single costă 60 de lei pe noapte. Vă puteţi caza şi la Vila Ursu sau la pensiunile agroturistice, unde tarifele variază între 60 şi 90 de lei pe noapte.
- AGREMENT. În vecinătatea mănăstirii există un centru de agrement cu terenuri de tenis, volei şi fotbal. De asemenea, puteţi face drumeţii pe trasee marcate, cu durate cuprinse între trei şi cinci ore şi puteţi vizita păstrăvăria Tismana.
- INFORMAŢII. Detalii despre Tismana găsiţi pe site-urile tismana.ro, manastirea-tismana.go.ro, rezervatiagorjului.ro şi primariatismana.ro.
Drumeţie spre liniştea schiturilor Cioclovina
Schitul Cioclovina de Jos se află la cinci kilometri de Tismana Foto: Nicolae Tomoniu
Iubitorii de drumeţii pot urca la schiturile Cioclovina de Jos şi Cioclovina de Sus, aflate la cinci kilometri de Mănăstirea Tismana. Traseul este marcat şi nu are un grad de dificultate ridicat. Fie că porneşti din Tismana sau de la mănăstire, drumul spre primul schit trece prin pasul Cerna. Ajungi la Schitul Cioclovina de Jos, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, după aproape două ore de mers.
Prima atestare a bisericii datează din anul 1600. Actuala biserică a fost construită în 1715 de doi egumeni de la Mănăstirea Tismana, Nicodim şi Atanasie. Lăcaşul are nouă metri lungime şi este construit din piatră de munte. Schitul a fost locuit de călugări până în 1949, după care aici au vieţuit doar maici.
Prima atestare a bisericii datează din anul 1600. Actuala biserică a fost construită în 1715 de doi egumeni de la Mănăstirea Tismana, Nicodim şi Atanasie. Lăcaşul are nouă metri lungime şi este construit din piatră de munte. Schitul a fost locuit de călugări până în 1949, după care aici au vieţuit doar maici.
Numele muntelui şi al celor două schituri, Cioclovina, este o derivaţie de la „ciocli", aşa cum li se spunea persoanelor care îi îngrijeau în aceste părţi pe bolnavii de ciumă.
Sursa Adevarul
Un nou material, subțire cât o coală de hârtie, este de zece ori mai dur decât oțelul
Ingineri ai Universității Tehnologice din Sydney, Australia, au creat un nou material, mai ușor și mai puțin dens, dar mult mai puternic decât oțelul.
Este vorba despre o foiță de grafen, care ar putea deschide o nouă eră în știința materialelor, dacă se va comporta potrivit așteptărilor oamenilor de știință. Materialul a fost obținut reconfigurând prin procese chimice grafitul într-un aranjament bidimensional de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală subțire cât o coală de hârtie și remarcabil de rezistentă.
Prin comparație cu oțelul, grafitul preparat este de șase ori mai ușor, de cinci până la șase ori mai puțin dens, de două ori mai tare, cu o rezistență de 10 ori mai mare la întindere și cu o rigiditate la torsiune de treiprezece ori cât cea a oțelului.
În plus, asemenea hârtiei, noul tip de grafen este flexibil. Mai mult, tocmai pentru că este grafen, beneficiază de importante proprietăți electrice, termice și mecanice. De fapt, grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut. Chiar materialul în sine a fost descoperit și izolat recent, în anul 2004, prin exfolierea grafitului de către un grup de cercetători britanici de la Universitatea din Manchester.
Sursa Adevarul
Sursa originala aici
Românii din afara graniţelor au talent
Bogdan Ota (32 de ani) şi Razy Gogonea (28 de ani) au uimit publicul şi juriul la popularul concurs de talente din Norvegia, respectiv din Marea Britanie. Bogdan Ota s-a calificat în semifinala „Norske talenter“. Razy Gogonea s-a remarcat la „Britain Got Talent“ cu un dans inspirat din filmul „Matrix“.
Cu o compoziţie proprie cântată la pian, Bogdan Ota (32 de ani) s-a calificat în semifinala concursului „Norske talenter" („Norvegienii au talent"), care va avea loc pe 29 aprilie la Oslo. Publicul şi membrii juriului au fost profund impresionaţi de compoziţia şi interpretarea artistului originar din Botoşani. Juriul l-a numit pe Bogdan Ota „un geniu al muzicii" după ce i-a ascultat compoziţia proprie cântată la pian. „Am avut emoţii pentru că nu cunoşteam pianul şi nu am făcut probe de sunet. Am crezut că nu voi ajunge în semifinală. Am făcut totul din inimă pentru muzica mea şi am crezut că poate nu le place inima mea", a spus botoşăneanul după ce a ieşit de pe scenă.
ânărul în vârstă de 28 de ani a intrat pe scenă îmbrăcat asemenea lui Neo, eroul celebrei trilogii SF „Matrix", potrivit „The Daily Mail". Razy a uimit întreaga sală cu mişcările sale şi cu o coregrafie foarte bine pusă la punct. La final, Michael McIntyre, unul dintre cei trei membri ai juriului, a declarat: „Te iubesc, Razy. Ai făcut lucruri pe care nu le mai face nimeni şi ai fost extraordinar. Mi-a plăcut să te văd pe scenă. Tu eşti Neo din «Matrix»". Românul a primit laude şi de la vedeta din Baywatch, David Hasselhoff, care a declarat: „Eşti un joc video real".
Razy a fost impresionat de cuvintele de apreciere pe care le-a primit de la juriu şi de aplauzele publicului. Tânărul va merge în etapa următoare a popularului show TV.
"Te iubesc Razy. Ai făcut lucruri pe care nu le mai face nimeni şi ai fost extraordinar."
Michael McIntyre
membru în juriul „Britain Got Talent"
Traducătoarea oarbă de la Bruxelles
Deşi nu vede de la 2 ani, o copilă din Marea Britanie îi concurează pe cei mai buni translatori din Parlamentul European. Alexia Sloane are 10 ani, nu vede, dar vorbeşte fluent patru limbi. Acum a devenit cea mai tânără traducătoare a Parlamentului European.
Alexia şi-a pierdut vederea când avea 2 ani, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală în timp ce se afla în vacanţă în Franţa. Dar, în ciuda dizabilităţii sale, fetiţa din Cambridge, Marea Britanie, a excelat la capitolul limbi străine. Vorbeşte fluent engleza, franceza, spaniola, mandarina (un dialect al limbii chineze), iar în prezent învaţă germana, relevă agenţia Rex.
Talentată de mică
De curând, visul său s-a îndeplinit: lucrează ca translator, după ce deputatul britanic Robert Sturdy a invitat-o să se alăture angajaţilor din Parlamentul European, la Bruxelles, la o dezbatere a unei comisii. „În mod normal, trebuie să ai cel puţin 14 ani pentru a putea intra în această instituţie, astfel că, să ajungi translator la vârsta de 10 ani, este umitor", a declarat Isabelle, mama fetiţei. „A primit o dispensă specială pentru a putea intra în clădirea Parlamentului şi a stat într-o cabină ascultând şi traducând. Ceilalţi translatori au fost impresionaţi de cât de bine s-a descurcat, mai ales că dezbaterea a fost complicată şi plină de termeni tehnici", a adăugat aceasta.
Alexia a fost trilingvă de mic copil, având în vedere că mama ei este jumătate franţuzoaică, jumătate spanioloaică, iar tatăl său, Richard, este englez. Când a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală, a fost supusă unui tratament de chimioterapie. Însă, la scurt timp, şi-a pierdut vederea. Surprinzător, Alexia s-a adaptat rapid condiţiei sale, iar la vârsta de 4 ani ştia deja să citească şi să scrie în limbajul Braille.
Doi ani mai târziu i-a întrebat pe părinţii ei dacă ar putea să mai înveţe o limbă străină. A ales chineza, la sugestia bunicului ei. A luat lecţii o dată pe săptămână, iar după patru ani a obţinut un certificat de recunoaştere a competenţelor sale. La vârsta de 9 ani avea, de asemenea, diplome de limba franceză şi spaniolă. Şi asta în ciuda faptului că abia fusese supusă unei noi runde de chimioterapie, întrucât tumora pe care o avea începuse să crească. „A fost întotdeauna foarte bună la limbi străine şi şi-a manifestat interesul în acest sens de la o vârstă fragedă", a adăugat mama fetiţei. „Chiar şi cu o tumoră pe creier, nu s-a dat bătută." Alexia îşi dorea să devină translator încă de când avea 6 ani. Visul său a devenit realitate după ce a câştigat un premiu pentru performanţele sale, sponsorizat de Homerton College, Cambridge. A întrebat atunci dacă ar putea sta în preajma traducătorilor cu experienţă, iar deputatul Robert Sturdy s-a oferit s-o ia alături de el la Parlamentul European, ca invitată.
O experienţă inedită
Fetiţei i-a plăcut la nebunie viaţa de la Bruxelles. „Este fantastic şi sunt hotărâtă să devin translator profesionist", a afirmat Alexia Sloane. Robert Sturdy s-a declarat, la rândul său, impresionat. „Mi se pare fantastic să intri, la vârsta de 10 ani, într-o cabină de translator în mijlocul unei şedinţe a comisiei de mediu şi să începi să traduci", a afirmat acesta.
''A fost foarte bună la limbi străine încă de la o vârstă fragedă.''
Isabelle Sloane mama Alexiei
Sursa Adevarul
Alexia şi-a pierdut vederea când avea 2 ani, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală în timp ce se afla în vacanţă în Franţa. Dar, în ciuda dizabilităţii sale, fetiţa din Cambridge, Marea Britanie, a excelat la capitolul limbi străine. Vorbeşte fluent engleza, franceza, spaniola, mandarina (un dialect al limbii chineze), iar în prezent învaţă germana, relevă agenţia Rex.
Talentată de mică
De curând, visul său s-a îndeplinit: lucrează ca translator, după ce deputatul britanic Robert Sturdy a invitat-o să se alăture angajaţilor din Parlamentul European, la Bruxelles, la o dezbatere a unei comisii. „În mod normal, trebuie să ai cel puţin 14 ani pentru a putea intra în această instituţie, astfel că, să ajungi translator la vârsta de 10 ani, este umitor", a declarat Isabelle, mama fetiţei. „A primit o dispensă specială pentru a putea intra în clădirea Parlamentului şi a stat într-o cabină ascultând şi traducând. Ceilalţi translatori au fost impresionaţi de cât de bine s-a descurcat, mai ales că dezbaterea a fost complicată şi plină de termeni tehnici", a adăugat aceasta.
Alexia a fost trilingvă de mic copil, având în vedere că mama ei este jumătate franţuzoaică, jumătate spanioloaică, iar tatăl său, Richard, este englez. Când a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală, a fost supusă unui tratament de chimioterapie. Însă, la scurt timp, şi-a pierdut vederea. Surprinzător, Alexia s-a adaptat rapid condiţiei sale, iar la vârsta de 4 ani ştia deja să citească şi să scrie în limbajul Braille.
Doi ani mai târziu i-a întrebat pe părinţii ei dacă ar putea să mai înveţe o limbă străină. A ales chineza, la sugestia bunicului ei. A luat lecţii o dată pe săptămână, iar după patru ani a obţinut un certificat de recunoaştere a competenţelor sale. La vârsta de 9 ani avea, de asemenea, diplome de limba franceză şi spaniolă. Şi asta în ciuda faptului că abia fusese supusă unei noi runde de chimioterapie, întrucât tumora pe care o avea începuse să crească. „A fost întotdeauna foarte bună la limbi străine şi şi-a manifestat interesul în acest sens de la o vârstă fragedă", a adăugat mama fetiţei. „Chiar şi cu o tumoră pe creier, nu s-a dat bătută." Alexia îşi dorea să devină translator încă de când avea 6 ani. Visul său a devenit realitate după ce a câştigat un premiu pentru performanţele sale, sponsorizat de Homerton College, Cambridge. A întrebat atunci dacă ar putea sta în preajma traducătorilor cu experienţă, iar deputatul Robert Sturdy s-a oferit s-o ia alături de el la Parlamentul European, ca invitată.
O experienţă inedită
Fetiţei i-a plăcut la nebunie viaţa de la Bruxelles. „Este fantastic şi sunt hotărâtă să devin translator profesionist", a afirmat Alexia Sloane. Robert Sturdy s-a declarat, la rândul său, impresionat. „Mi se pare fantastic să intri, la vârsta de 10 ani, într-o cabină de translator în mijlocul unei şedinţe a comisiei de mediu şi să începi să traduci", a afirmat acesta.
''A fost foarte bună la limbi străine încă de la o vârstă fragedă.''
Isabelle Sloane mama Alexiei
Sursa Adevarul
Farmacia verde pentru bila leneşă
Unele macerate, decocturi şi sucuri extrase din trufandale cu efecte antiinflamatoare, diuretice şi antispastice stimulează în mod natural secreţia vezicii biliare, fiind benefice şi pentru detoxifierea ficatului.
Bila leneşă, denumită în termeni medicali dischinezie biliară hipotonă, este o afecţiune larg răspândită. Regimul alimentar nesănătos, stresul, predispoziţia genetică şi sedentarismul sunt principalii factori de risc ai bolii. Ceaiurile preparate din plante, sucurile extrase din legume, dar şi uleiurile esenţiale cu proprietăţi coleretice, colagoge şi antiinflamatorii pot îmblânzi problemele cauzate de proasta funcţionare a bilei. Calmante din dovleac
O cură cu un decoct preparat din codiţe de dovleac are efect diuretic, colagog şi calmant, iar rezultatele apar după primele patru-cinci zile de tratament. Pentru a avea efect pe termen lung, trebuie urmat cel puţin două săptămâni. Decoctul se prepară astfel: se toacă mărunt două linguri cu codiţe de dovleac (uscate sau verzi) şi se fierb în 500 ml de apă timp de 15 minute. După ce s-a răcit, decoctul obţinut se strecoară şi se bea pe parcursul unei zile.
Un alt remediu foarte bun în cazul crizelor de bilă este maceratul din seminţe de dovleac. Terapeuţii spun că acest preparat aduce multe beneficii suferindului de dischinezie biliară: o cură de zece zile cu un astfel de macerat stimulează puternic secreţia de bilă, curăţă ficatul de toxine şi are un efect relaxant asupra vezicii biliare. Maceratul se prepară din patru linguri cu seminţe de dovleac decojite şi zdrobite, care se macerează timp de trei ore în 500 ml de apă. Leacul se bea călduţ, în două-trei etape.
Ridichea, un bun detoxifiant
Sucul proaspăt de ridichi de lună (cele roz), obţinut prin zdrobirea acestora, stimulează eliminarea bilei şi este un bun calmant. Timp de o lună, cât durează cura, se administrează zilnic câte 25 g de suc dimineaţa, înainte de micul dejun. Terapia cu acest suc este benefică, de asemenea, pentru detoxifiere, precum şi în afecţiuni ale ficatului sau în caz de litiază biliară.
Un preparat obţinut din următorul amestec de plante: coada-şoricelului, sunătoare, măceşe, mătase de porumb, turiţă-mare, păpădie, rostopască şi frunze de mentă acţionează ca antiinflamator, diuretic şi antispastic. El se foloseşte sub formă de decoct, care se prepară dintr-o lingură de amestec de plante şi din 250 ml de apă. După ce fierbe cinci minute, ceaiul se lasă la infuzat un sfert de oră. În timpul curei, care trebuie continuată zece zile, se bea câte o cană de ceai înaintea meselor principale, îndulcit cu puţină miere.
Păpădia dizolvă colesterolul «rău»
Întreaga plantă are efect vindecător, mai ales datorită sărurilor de potasiu şi principiilor amare din compoziţia sa. Preparatele cu păpădie au indicaţii pentru cele mai diverse necazuri hepatobiliare: stimulează secreţiile bilei şi ale ficatului, reduc aciditatea gastrică, ajutând la eliminarea colesterolului din organism şi, în acelaşi timp, la detoxifiere. Infuzia se prepară din două linguriţe de frunze mărunţite şi dintr-o cană cu apă clocotită. Doza indicată este de câte două căni pe zi, un interval de cinci săptămâni.
Remediu rapid în caz de criză
Când apar primele semne care anunţă o criză de bilă, prepară un ceai dintr-o linguriţă de păpădie şi dintr-o cană cu apă clocotită. Pune ibricul pe foc două minute şi lasă să se infuzeze alte trei minute. Bea zilnic câte o ceaşcă înaintea meselor principale. În acelaşi timp, pentru a grăbi eliminarea bilei, aplică pe zona bolnavă un săculeţ umplut cu sâmburi de cireşe, încălzit în cuptor, cât să-l suporte pielea, iar deasupra pune o pătură pentru a menţine căldura circa 30 de minute.
Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie competenţe în apifitoterapie
reflexoterapeut
Pentru prevenirea crizelor de dischinezie biliară şi pentru corectarea tulburărilor de fond, este utilă terapia cu plante cu efect coleretic-colagog, care favorizează secreţia şi eliminarea de bilă în duoden şi îmbunătăţesc tranzitul intestinal. În acest caz sunt indicate plantele tonic-amare, care se folosesc sub formă de ceaiuri, de tincturi şi de comprimate. Rostopasca, de exemplu, regenerează şi celula hepatică; anghinarea reduce nivelul colesterolului şi trigliceridelor din sânge, iar păpădia are acţiune tonic-hepatică şi curăţă sângele de toxine. Se poate face cură cu tije de păpădie proaspete.
Leac
Câte trei linguri cu ulei de sunătoare pe zi (de la magazinele de profil) stimulează funcţionarea bilei.
Sursa Adevarul
Celulele stem pot salva viata persoanelor expuse la radiati
Studii stiintifice recente au demonstrat ca celulele stem pot repara daunele cauzate de expunerea la radiatii ridicate.
In prezent, tabletele cu iod sunt masura de ultima instanta pentru protejarea persoanelor care intra in contact cu mediul radioactiv. Aceste tablete au cu adevarat efect impotriva iradierii cu iod radioactiv, dar acesta este doar unul din multele materiale radioactive eliberate in timpul unui dezastru nuclear. Pana acum, nimeni nu a gasit un tratament eficient pentru efectele iradierii.
Acest lucru insa se poate schimba repede. Companiile specializate in biotehnologie dezvolta noi terapii, lasand celulele stem adulte autologe (proprii) sa se maturizeze in celule sanguine, inclusiv leucocite – prima linie de aparare impotriva infectiei. Radiatia nucleara eliberata in timpul unui dezastru nuclear distruge toate celulele sanguine, acest proces anihiland sistemul imunitar. Victimele devin excesiv de vulnerabile la infectii, adesea decedand.
Expertul in celule stem Profesorul Schroyens, de la Departamentul de Hematologie al Spitalului Universitar Antwerp (UZA), confirma importanta depozitarii celulelor stem ale persoanelor care vor fi expuse la radioactivitate ridicata, explicand ca: „Expunerea puternica la radiatii distruge maduva osoasa care este responsabila de producerea de celule sanguine. Acest lucru dezarmeaza aproape complet sistemul imunitar al victimelor. Depozitarea si administrarea de celule stem le poate salva vietile.”
Cryo-Save Group NV, cea mai mare banca de celule stem din Europa, se ofera sa stocheze celule stem adulte autologe (proprii) pentru Japonia. Japonia doreste sa recolteze celule stem de la lucratorii din echipele de salvare, care sunt susceptibili de a fi expusi la nivele ridicate de radiatii, din cauza exploziilor din cadrul centralei nucleare de la Fukushima.
„Am inteles ca Japonia este ingrijorata ca nu este echipata indeajuns, pentru a se ocupa de stocarea celulelor stem pe cont propriu. Cryo-Save, cea mai mare banca de celule stem, are capacitatea si experienta necesara pentru a actiona imediat,” a spus Marc Waeterschoot, responsabil de toate activitatile de stocare ale Cryo-Save.
Arnoud van Tulder, alt expert Cryo-Save, atrage atentia: „Pentru guvernele europene acest lucru poate fi de asemenea o ocazie de a discuta cu persoanele responsabile luarea unei masuri preventive si care ar putea salva vietile angajatilor a 143 de centrale nucleare din Europa.”
S-a scris si s-a vorbit mult despre recoltare, cdepozitarea si utilizarea celulelor stem la copii. Dar cum se desfasoara aceste proceduri in cazul adultilor? Ne raspunde Dr. Roxana Macrin, General Manager Cryo Stem Health.
Cum se recolteaza de la adulti celulele stem?
Celulele stem hematopoetice sunt unicele celule care se pot diferentia specific in: celule rosii, globule albe si trombocite.
Utilizarea celulelor stem poate fi:
1.Maduva osoasa
2.Sange periferic
3.Utilizarea de celule stem recoltate si stocate din cordonul ombilical al propriului copil, in urma confirmarii testului genetic HLA) – acesta metoda are sanse mari sa fie utilizata, datorita confirmarii genetice parine:copil - 1:4
4.Utilizarea de celule stem recoltate si stocate de la un donator, in urma confirmarii testului genetic HLA. Acest procedeu are dezavantajul de a fi foarte costisitor (circa 185.000 Euro); un alt dezavantaj: este, in general, foarte greu de gasit un donator compatibil.
Aceste tehnici sunt acreditate international in acest moment pentru a fi utilizate in terapia cu celule stem. Acesta este motivul pentru care Cryo-Save stocheaza in cate doua probe egale celulele stem: pentru a putea fi utilizate in functie de nevoie, eventual si de alti membrii ai familiei.
Cum se pot obtine celulele stem?
Sursele acestor celule sunt:
2.Sangele periferic
Pentru aceasta procedura, este administrata o medicatie cu cateva zile inainte de colectare, cu scopul de a mobiliza celulele stem din maduva osoasa sa intre in sange. Sangele este apoi extras de la un brat si transmis prin intermediul unui aparat: apheresis, sau "celula separator" unde celulele stem sunt extrase. Restul componentelor sanguine sunt returnate prin cateter in celalalt brat. Tehnica dureaza cateva ore, este chinuitoare, costisitoare, dar, oricum, mai bine suportata de pacient decat precedenta tehnica.
In cazul unui tranplant medular, cum ar fi cazul interventiei de care ar trebui sa dispuna muncitorii de la Fukushima, necesarul de celule stem ar fi 10 ori mai mic, daca aceste celule ar avea ca sursa sangele placentar din cordonul ombilical recoltat la nastere si care ar fi trebuit sa fie stocat deja.
1. Maduva osoasa = minim celule stem hematopetice = 2 x 106/ kg
2. Sange periferic = minim celule stem hepatopetice = 2 x 106/ kg
3. Sange placentar = minim celule stem hepatopoetice = 2 x 105/ kg
In lipsa unor celule stem proprii stocate in banci de celule stem, muncitorii de la centrala nucleara din Japonia, vor utiliza celelalte doua surse conventionale: sange periferic si maduva osoasa.
Acest subiect al nevoii imediate de celule stem nealterare de radiatii, a unor oameni care isi sacrifica viata pentru noi toti ceilalti, descopera o noua latura a necesitatii generale a recoltarii si stocarii de celule stem inca de la nastere, fara sa mai consideram acest act un moft sau o polita de asigurare de care avem prea putin convingerea ca le vom folosi vreodata.
Sursa Avantaje
In prezent, tabletele cu iod sunt masura de ultima instanta pentru protejarea persoanelor care intra in contact cu mediul radioactiv. Aceste tablete au cu adevarat efect impotriva iradierii cu iod radioactiv, dar acesta este doar unul din multele materiale radioactive eliberate in timpul unui dezastru nuclear. Pana acum, nimeni nu a gasit un tratament eficient pentru efectele iradierii.
Acest lucru insa se poate schimba repede. Companiile specializate in biotehnologie dezvolta noi terapii, lasand celulele stem adulte autologe (proprii) sa se maturizeze in celule sanguine, inclusiv leucocite – prima linie de aparare impotriva infectiei. Radiatia nucleara eliberata in timpul unui dezastru nuclear distruge toate celulele sanguine, acest proces anihiland sistemul imunitar. Victimele devin excesiv de vulnerabile la infectii, adesea decedand.
Expertul in celule stem Profesorul Schroyens, de la Departamentul de Hematologie al Spitalului Universitar Antwerp (UZA), confirma importanta depozitarii celulelor stem ale persoanelor care vor fi expuse la radioactivitate ridicata, explicand ca: „Expunerea puternica la radiatii distruge maduva osoasa care este responsabila de producerea de celule sanguine. Acest lucru dezarmeaza aproape complet sistemul imunitar al victimelor. Depozitarea si administrarea de celule stem le poate salva vietile.”
Cryo-Save Group NV, cea mai mare banca de celule stem din Europa, se ofera sa stocheze celule stem adulte autologe (proprii) pentru Japonia. Japonia doreste sa recolteze celule stem de la lucratorii din echipele de salvare, care sunt susceptibili de a fi expusi la nivele ridicate de radiatii, din cauza exploziilor din cadrul centralei nucleare de la Fukushima.
„Am inteles ca Japonia este ingrijorata ca nu este echipata indeajuns, pentru a se ocupa de stocarea celulelor stem pe cont propriu. Cryo-Save, cea mai mare banca de celule stem, are capacitatea si experienta necesara pentru a actiona imediat,” a spus Marc Waeterschoot, responsabil de toate activitatile de stocare ale Cryo-Save.
Arnoud van Tulder, alt expert Cryo-Save, atrage atentia: „Pentru guvernele europene acest lucru poate fi de asemenea o ocazie de a discuta cu persoanele responsabile luarea unei masuri preventive si care ar putea salva vietile angajatilor a 143 de centrale nucleare din Europa.”
S-a scris si s-a vorbit mult despre recoltare, cdepozitarea si utilizarea celulelor stem la copii. Dar cum se desfasoara aceste proceduri in cazul adultilor? Ne raspunde Dr. Roxana Macrin, General Manager Cryo Stem Health.
Cum se recolteaza de la adulti celulele stem?
Celulele stem hematopoetice sunt unicele celule care se pot diferentia specific in: celule rosii, globule albe si trombocite.
Utilizarea celulelor stem poate fi:
- autologa (celule ce provin din propriul organism);
- alogena (celule ce provin de la un donator compatibil).
1.Maduva osoasa
2.Sange periferic
3.Utilizarea de celule stem recoltate si stocate din cordonul ombilical al propriului copil, in urma confirmarii testului genetic HLA) – acesta metoda are sanse mari sa fie utilizata, datorita confirmarii genetice parine:copil - 1:4
4.Utilizarea de celule stem recoltate si stocate de la un donator, in urma confirmarii testului genetic HLA. Acest procedeu are dezavantajul de a fi foarte costisitor (circa 185.000 Euro); un alt dezavantaj: este, in general, foarte greu de gasit un donator compatibil.
Aceste tehnici sunt acreditate international in acest moment pentru a fi utilizate in terapia cu celule stem. Acesta este motivul pentru care Cryo-Save stocheaza in cate doua probe egale celulele stem: pentru a putea fi utilizate in functie de nevoie, eventual si de alti membrii ai familiei.
Cum se pot obtine celulele stem?
Sursele acestor celule sunt:
- La nastere
- Adult
2.Sangele periferic
Pentru aceasta procedura, este administrata o medicatie cu cateva zile inainte de colectare, cu scopul de a mobiliza celulele stem din maduva osoasa sa intre in sange. Sangele este apoi extras de la un brat si transmis prin intermediul unui aparat: apheresis, sau "celula separator" unde celulele stem sunt extrase. Restul componentelor sanguine sunt returnate prin cateter in celalalt brat. Tehnica dureaza cateva ore, este chinuitoare, costisitoare, dar, oricum, mai bine suportata de pacient decat precedenta tehnica.
In cazul unui tranplant medular, cum ar fi cazul interventiei de care ar trebui sa dispuna muncitorii de la Fukushima, necesarul de celule stem ar fi 10 ori mai mic, daca aceste celule ar avea ca sursa sangele placentar din cordonul ombilical recoltat la nastere si care ar fi trebuit sa fie stocat deja.
1. Maduva osoasa = minim celule stem hematopetice = 2 x 106/ kg
2. Sange periferic = minim celule stem hepatopetice = 2 x 106/ kg
3. Sange placentar = minim celule stem hepatopoetice = 2 x 105/ kg
In lipsa unor celule stem proprii stocate in banci de celule stem, muncitorii de la centrala nucleara din Japonia, vor utiliza celelalte doua surse conventionale: sange periferic si maduva osoasa.
Acest subiect al nevoii imediate de celule stem nealterare de radiatii, a unor oameni care isi sacrifica viata pentru noi toti ceilalti, descopera o noua latura a necesitatii generale a recoltarii si stocarii de celule stem inca de la nastere, fara sa mai consideram acest act un moft sau o polita de asigurare de care avem prea putin convingerea ca le vom folosi vreodata.
Sursa Avantaje
Legendele Romaniei - Comoara Dacilor de la Podul Trestiei
Ca să ajungi la locul cu pricina, din Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât“. Ghidul nostru, Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povesteşte cu lux de amănunte tot ce ştie despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaţilor este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat ştiau de la bătrânii lor că acolo e o comoară pentru că în anumite nopţi, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra. „Din bătrâni ştiu că este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranţa că cineva va descifra codul şi îi va da de urmă. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu ani în urmă, însă au tăiat pădurile, au dărâmat şi o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deşi şi era un fel de linie nu ca acum, au umblat la ei cu buldozere şi dărâmaţi de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câţiva anişori şi mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine şi alţii copii din sat, dar atunci nu ştiam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e şi o scriere prin semne. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nici nu au apărut altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată“, a declarat Enache Ticu.
Securitatea voia să scoată comoara
Bucăţile de stâncă legate într-o salbă au, în mod cert, foarte multe semne cărora nu le poţi da o explicaţie rezo-nabilă. Că să înţelegem ceva, radem muşchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful şi facem fotografii. Acum nu mai avem nicio îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel şi chip, mai subţiri sau mai groase, aliniate şi suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înşiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriaşilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci. „Până în Revoluţie au venit doi securişti, m-au luat şi m-au pus să-i duc aici să vadă la faţa locului. Au zis că sunt de la judeţ, de la primul secretar. Ne-au cercetat cu privire la ce ştim despre locul de acolo, de unde ştim, de unde am aflat, dacă am fost şi noi să săpăm după comoară, treburi din astea. Ăia doi au zis că după ei urma să vină nişte specialişti cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniu naţional. După aia a venit şi muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focşani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo şi a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toţi». A fotografiat, a filmat toate pietrele şi a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iaşi. Oamenii, mai în glumă mai în serios, săpau după comoară, şi acum sunt găurile pe deal pe acolo. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ“, a mai spus bătrânul în timp ce răzuia muşchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.
Zonă locuită în urmă cu 6 generaţii
Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt şi puternic, a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloşcă grijulie care îşi apără puii de primejdii. Puţin mai jos, un fag mai tânăr, este şi el contagiat: ocroteşte în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „Noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveţi de gând să faceţi?“. „În vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea Măgădanu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoşi şi aduşi la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generaţii în urmă şi cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două pâraie, Căşăriei pe de o parte şi Dealu Roşu pe de altă parte. Acum când au văzut că aţi venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva aţi venit să căutaţi comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bătrâni cred şi astăzi cu tărie în existenţa comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători“, a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. Unele pietre au fost dărâmate din cauză că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum. „Erau mai multe pietre dar au fost dărâmate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo şi distrug în continuare. Au distrus lanţul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile şi dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Zona trebuie păzită cu sfinţenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“, spune, cu sufletul plin de amărăciune, nea Enache.
Localnici izgoniţi de duhul comorii
O legendă veche spune că „regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toţi cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”. Aşa se întâmplă şi aici. Cei care au săpat mai mult după comoară erau alungaţi de spirite şi tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare. „Oamenii povesteau că se duceau diverşi să sape după aurul dacic, însă duhul comorii îi speria în fel şi chip. Se auzeau căruţe care hodorogeau deşi acolo nu era niciun fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, ţipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsau toate uneltele acolo şi fugeau de le scăpărau călcâiele. Se spune că sunt păzite şi că sunt jurate. A fost un moş pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema şi avea vreo 80 de ani la Revoluţie când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că îşi făcuse bordei şi pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn şi a săpat şi a găsit un fel de cratiţă dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetri adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult şi a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat“, a încheiat Enache Ticu.
Locul trebuie de urgenţă conservat
Prezentă la faţa locului unde se află, aşa cum spun localnicii, comoara dacilor, Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, autor a două vo-lume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a rămas uimită de descoperire. „Sunt profund impresionată de aceste pietre cu semne atât de diverse şi cred că me-rită toată atenţia noastră. Aurora Peţan, descria într-un articol intitulat Pietrele scrise din Munţii Buzăului, deci dintr-o zonă din vecinătatea Văii Râmnicului, o piatră mare, plină de semne, îngropată în pământ de sute de ani. Făcând multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care îşi transmiteau astfel informaţii, un fel de răboj. Altă presupunere ar fi aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Trebuie să se ia legătura cu specialişti care să le studieze amănunţit şi să-şi dea verdictul. Cu atât mai mult cu cât, din câte am înţeles, la aproximativ un kilometru distanţă de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se află Gardul de piatră. Ştiu din experienţă că oamenii locului au un ascuţit spirit de observaţie. Dacă ei spun că nu au văzut în toată zona lor, plină de păduri, stânci asemănătoare, atunci trebuie să li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijată nici reacţia fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la faţa locului şi a înţeles importanţa deosebită a acestor pietre scrise. Urgenţa numărul unu este rezolvarea rapidă a pericolului pe care îl reprezintă buldozerul. Şeful Ocolului Silvic este cel mai în măsură să ia sub protecţie această zonă care trebuie transformată într-un monument sacru. Trebuie să oprim masacrul de la comoara dacilor!“, a precizat Gabriela Macovei.
Sursa Monitorul de Vrancea
Legendele Romaniei - Urmele uriaşilor din pădurile Jitiei
Pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, ascund două pietre gigantice, despre care localnicii spun că ar fi azvârlite de doi copii de uriaşi. La locul cu pricina se ajunge destul de greu, dată fiind poziţionarea geografică. Enache Ticu din Podul Trestiei, cel care ştie cel mai bine legenda celor două stânci, povesteşte cu mâhnire că locul în cauză nu a fost atras în circuitul turistic. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, precizează că în orice legendă există un sâmbure de adevăr şi că locul în cauză ar trebui protejat.
Ca să ajungi la pietrele uriaşilor, de la Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până în pădure încă 5. Enache Ticu, de 63 de ani, din satul Podul Trestiei, cel care se mai încumetă să facă drumeţii prin pădure să arate lumii frumuseţile locului spune că trebuie să te înhami cu multă răbdare şi apă, ca să nu te... doboare văpaia. „O să vedeţi că o să vă placă. Trebuie să ajungem tocmai în vârf, acolo sus. Şi n-o să vă pară rău când o să le vedeţi, că nu se mai găsesc nicăieri în altă parte. Stâncile sunt deosebite“, sunt vorbele lui Enache Ticu. După ce laşi în urmă poiana pe care pasc vacile localnicilor, te abaţi pe lângă un pârâiaş şi urci cu greu pe o pantă care îţi taie răsuflarea. La un moment dat, dăm de un monument natural, care se înălţă maiestuos în faţa noastră, lăsându-ne muţi de uimire. Ne uităm cu atenţie, uluiţi, la aceste „stânci ciudate“ cum le-a spus călăuza noastră. Cea de jos, mai mică, are un fel de căuş decupat cu atâta precizie, încât stânca cea mare, rotunjită mult la baza ei, se suprapune perfect în adâncitura măiestrit croită, „cocoloşindu-se“ parcă în braţele celei mici. „Aici s-ar fi jucat o fată şi un băiat, copiii unor uriaşi care au trăit pe aceste meleaguri. Se întreceau, de aici de pe creasta dealului, să arunce cât mai departe, în vale, stânci foarte mari. Una din stânci s-a aşezat peste cealaltă şi n-au mai putut s-o dea jos. Si aşa au rămas până în zilele noastre”, spune Enache Ticu. De la aceste stânci „îngemănate“, pleacă, în prelungire, o creastă mică de deal, perfect dreaptă, care se intersectează, în vârf, cu suliţele razelor de soare, dar şi cu poteca lată de pe creasta mare a dealului. Este bornată, din loc în loc, de mici blocuri retezate de stâncă, îngropate destul de mult în pământ. Oamenii spun că ar fi vorba de părţi componente ale unui zid străvechi, care pare să coboare în vale ca o nervură. „Despre bolovanii de acolo, bătrânii ne povesteau şi ei că ştiu de la străbunii lor. Primul a aruncat băiatul, apoi fata, iar bolovanul acesteia a rămas fix peste al băiatului de formează un fel de statuie, un fel de apărător al acestor meleaguri pline de istorie şi legendă. De la paznic până la comoara dacilor nu sunt decât vreo 700 de metri“, a mai precizat Enache Ticu.
Oamenii protejaţi de uriaşi, pentru a popula pământul
Dincolo de măreţia cu care au străjuit de veacuri acea pădure, stâncile au şi un corespondent într-o altă povestioară a acelor meleaguri. Enache Ticu îşi aminteşte că povestea, păstrată din generaţie în generaţie, spune că în întâlnirile lor cu oamenii, uriaşii erau deosebit de blânzi şi prevenitori, evitând să-i rănească sau să-i brutalizeze. „Un uriaş a dat peste nişte ţărani care arau aici. Şi i-a luat în palmă. Neştiind ce sunt, şi-a întrebat părinţii: « Ce-i cu ăştia?, Lasă-i că ăştia or să ne moştenească!». Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi”, mai spune nea Enache Ticu. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, care a ajuns la faţa locului spune că în orice legendă e un sâmbure, sau mai mult, de adevăr. Aceasta face comparaţii cu diverse zone din ţară unde au circulat astfel de povestiri. „Găsim menţiuni despre aceste întreceri între copiii de uriaşi şi în alte zone din ţară. Spre exemplu, literatura de specialitate care s-a ocupat de uriaşi înregistrează o legendă din Ţara Haţegului, o depresiune montană renumită prin frumuseţea ei peisagistică, situată între Petroşani şi Deva, unde oamenii şi acum vorbesc despre uriaşi: «cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridică alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi cetatea, şi retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi»”, este de părere Gabriela Macovei. De asemenea, pentru a nu fi distruse de utilajele care exploatează material lemnos în aceste păduri, Gabriela Macovei trage un semnal de alarmă pentru ca zona cu pricina să fie de urgenţă conservată şi protejată. Dacă pentru mulţi nu înseamnă prea mult, cu siguranţă turiştii ar fi dornici să vadă „urme ale civilizaţiei uriaşilor“. „Există cele două stânci uriaşe de jos, care rămân în memoria bătrânilor că acolo s-au jucat uriaşii şi au aruncat stâncile. În momentul în care acolo ar veni nişte arheologi să facă studii şi să se vadă dacă acele creste de la Podul Trestiei, care sunt pavate, nu cumva fac arte dintr-un complex, dintr-o veche cetate. Să nu trecem uşor peste aceste lucruri şi să le trimitem într-un fel de derizoriu, că sunt doar nişte stânci şi atât. Să nu se mai intre cu utilaje în zona respectivă, să fie conservată“, a spus Gabriela Macovei.
Schelete umane de 2,4 metri
Ca argumente plauzibile, Gabriela Macovei, spune că mărturie stau osemintele descoperite de-a lungul vremii în zone învecinate cu Podul Trestiei. „Uneori apar şi dovezi concrete, cum ar fi necropola cu schelete de uriaşi de la Scăieni, unul din cele mai vechi sate din munţii Buzăului. În presa scrisă a apărut această ştire de senzaţie despre schelete uriaşe, în jur de 2,4 m şi chiar mai mult, descoperite întâmplător, când s-a săpat o colină pentru a se planta o livadă de meri: «dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu’. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam ca e doar o vorbă. Uite ca nu a fost doar vorb㻓, a mai spus Gabriela Macovei.
Sursa Monitorul de Vrancea
Oameni longevivi 2 - Dragoste şi muncă la 101 ani
Toma Năstase, din Ireşti, şi-a serbat, ieri, ziua de naştere pentru a o suta una oară. Ieri dimineaţă, sărbătoritul aştepta copiii, nepoţii dar şi strănepoţii să-i treacă pragul ca în fiecare an. Munca, un strop de băutură şi multă dragoste, este reţeta longevităţii bunicului.
Moş Toma s-a pregătit de dimineaţă pentru aniversarea sa. Îmbrăcat curat, purtând bastonul prin curte, a petrecut cu privirea capătul de uliţă pentru a vedea când apropiaţii săi îl vor vizita. Toma Năstase s-a născut în data de 16 septembrie 1909. La mai mult de o sută de ani, bătrânul parcă începe o nouă viaţă. Chiar dacă poartă pe umerii săi istoria unui veac, mintea sclipeşte şi acum, auzul şi văzul nu l-au părăsit. Poate pute-rile nu mai sunt cele de altădată, poate lumea şi oamenii s-au scurs pe lângă viaţa acestui om, dar întărindu-i latura interioară, îmbogăţindu-i amintirile şi sufletul. Toma Năstase nu a avut o viaţă uşoară, a prins cele două războaie mondiale, a simţit foametea, cutremurele şi alte dureri ale lumii din ultimii o sută de ani. Nici el nu ştie cum de a atins această vârstă, cum a reuşit să învingă timpul şi bătrâneţea. Spune că numai credinţa în cele sfinte l-a ajutat. Bătrânul merge în fiecare duminică la biserică „pentru toate neamurile“, aşa cum spune o soră a sa. „Toată comuna nu găseşti unul de vârsta mea. Am patru copii, trei băieţi şi o fată. Nepoţi nici nu ştiu câţi mai am. Din cei şase copii pe care i-a avut mama mea, doar eu şi o soră de 84 de ani mai suntem în viaţă. Tata a murit în Primul Război Mondial. Sunt al doilea copil al mamei mele“, spune cu mândrie Toma. A muncit o viaţă întreagă şi chiar de mic copil, fiind băiatul cel mare al mamei, a fost ca un fel de tată pentru ceilalţi fraţi. Îşi aminteşte cu mare plăcere de tinereţe când umbla, muncea şi iubea după placul inimii. Vorbeşte mai mult despre bucuriile şi plăcerile vieţii sale, şi nu se plânge că în această existenţă, greul l-a atins şi pe el. Îşi aminteşte cu durere cum la Primul Război Mondial, mama lor a trecut dealul la Varniţa, cu copiii după ea, pentru a scăpa din calea urgiei. Când s-au întors, casa nu mai era. A fost nevoit să caute lemne şi scânduri pentru a încropi un acoperiş deasupra capului.
Iubit de fete
Tinereţea şi horele spune Toma că au fost tot farmecul vieţii. Fiind bărbat înalt şi chipeş, cu ochi albaştri ca cerul, a băgat oftatul în sânul multor mândre. „Atunci nu era ca acum. Sâmbăta prăşeam de-mi ieşeau ochii şi duminica mă duceam la horă. Nu mă întrecea nimeni la joc şi mă plăceau şi fetele“, spune bătrânul. Era aşa iubit de fetele din sat că una dintre ele i-a făcut şi un copil. Sora lui Toma, Mărioara Panfil, îşi aminteşte cum femeia s-a furişat în curtea lor şi le-a lăsat copilul în ogradă în toiul iernii. Numai cu intervenţia unor rude influente copilul a fost redat mamei. Toma nu era sigur că acel copil i-ar fi aparţinut. Nu mai ştie nimic de el. Dragostea nu i-a făcut numai probleme bărbatului şi „care a fost să fie a lui“ l-a însoţit pe drumul vieţii până în urmă cu vreo 17 ani. Aleasa lui a fost Tiţa, o fată din sat. „Nu am degete la mâini câte fete am iubit. Tiţa a fost să fie a mea. Stătea chiar în spatele grădinii unde stau acum. O am în fotografii. Am făcut nuntă în mijlocul verii“, îşi aminteşte bătrânul. La două luni după nuntă, a apărut pe lume şi primul copil al lui Toma. Se cunoşteau bine încă dinainte de nuntă că nici nu a mai fost nevoie să meargă împeţit la mama Tiţei, „era făcută treaba“ după cum spune bătrânul.
Muncă pentru viaţă
Toma era învăţat cu munca dinainte de a-şi întemeia o familie. Având căruţă şi cai căra ceramica ola-rilor de la Ireşti prin satele din Vrancea şi nu numai. Asta a fost principala ocupaţie a lui Toma, dar de-a lungul anilor bărbatul şi-a lucrat pământul şi chiar a făcut şi stână. „Luam oalele de la olarii de la noi din sat şi le duceam de ajungeam până la Brăila. Veneam înapoi cu porumb sau bani, după cum ne dădea omul. Împărţeam ce aduceam cu cel de la care luam marfa. Nu eram cheltuitor. Mai degrabă mă duc acum la bufet. Ce câştigam cumpăram pământ. Am făcut şi stână, strângeam oile de prin sat, aproape trei sute, aveam cârdul meu. Am avut şi animalele mele, am cosit clăi întregi de fân. De vreo trei ani nu mai reuşesc să mai cosesc şi nici să merg la prăşit“, povesteşte moş Toma. Bătrânul spune că relele le-a uitat şi nu vrea să mai ştie de ele. Povesteşte numai despre ceea ce a fost frumos şi plăcut în viaţă. A fost şi bolnav, dar nu se plânge. „Am fost şi operat, mi-au scos o tumoare. Am fost mort şi am înviat. Acum sunt bine. Mai bolnav eram acum zece ani. De fumat nu am fumat niciodată, dar de băut beau şi acum. În tinereţe făceam rachiu, aveam şi cazan dar acum nu mai pot, cazanul stă în grajd. Mănânc bine iar prăvălia e aproape“, mai adăugă Toma.
Alături de cei dragi
Bătrânul locuieşte cu unul dintre băieţii săi. Se ajută unul pe altul fiind ambii pensionari. „Dacă nu era om bun nu apuca vârsta asta. Am bază pe el. Eu plec într-o parte ori în alta, el rămâne acasă şi mă ajută la treabă. Când poate dă şi mâncare la animale“, spune Costică Năstase, feciorul care a rămas aproape de bătrân. Ieri, au fost alături de el şi ceilalţi copii. Au făcut o tradiţie ca pe 16 septembrie, în fiecare an, de e sărbătoare sau nu, să petreacă la casa părintească, ziua bunicului. Fiecare îi aduce ce are mai bun iar bătrânul spune cu mândrie că are o fiică care are trei restaurante la oraş. În urmă cu un an, când Toma a împlinit o sută de ani, preotul din sat l-a decorat şi l-a dat drept pildă pentru cei tineri. „Vrem numai sănătate pentru tataia şi dorim să ne vedem şi la anul pe vremea asta la fel de sănătoşi. Chiar dacă am fost noră pentru el, l-am iubit şi respectat ca pe părinţii mei. Merită respectul nostru, este un om credincios. Duminica nu mănâncă până la sfârşitul slujbei“, spune Maria Năstase, nora bătrânului. Cea care îl cunoaşte însă cel mai bine este sora sa, Mărioara Panfil. În ultimii 84 de ani i-a fost alături, l-a văzut la tristeţe şi la bucurie. „El ne-a crescut, era ca un tată, tot el ne şi bătea. Eram copii şi mă săturasem de dus cu vitele. De câte ori m-au ferecat mâinile astea…“, spune cu nostalgie Mărioara. Copii, nepoţi, rude sau apropiaţi, au venit, ieri, pentru a face urări bunicului. Dincolo de toate urările şi gândurile frumoase, Toma îşi face singur curaj şi inimă bună. Nu-şi mai doreşte decât sănătate şi un sfârşit bun. „Nu-mi pare rău de nimic. Mănânc, beau o ţuică sau un vin, citesc o carte sau un ziar“, spune bătrânul Toma , ştiind că de astăzi, după o sută unu ani, începe o nouă viaţă, de maturitate şi înţelepciune…
Sursa : Monitorul de Vrancea
Moş Toma s-a pregătit de dimineaţă pentru aniversarea sa. Îmbrăcat curat, purtând bastonul prin curte, a petrecut cu privirea capătul de uliţă pentru a vedea când apropiaţii săi îl vor vizita. Toma Năstase s-a născut în data de 16 septembrie 1909. La mai mult de o sută de ani, bătrânul parcă începe o nouă viaţă. Chiar dacă poartă pe umerii săi istoria unui veac, mintea sclipeşte şi acum, auzul şi văzul nu l-au părăsit. Poate pute-rile nu mai sunt cele de altădată, poate lumea şi oamenii s-au scurs pe lângă viaţa acestui om, dar întărindu-i latura interioară, îmbogăţindu-i amintirile şi sufletul. Toma Năstase nu a avut o viaţă uşoară, a prins cele două războaie mondiale, a simţit foametea, cutremurele şi alte dureri ale lumii din ultimii o sută de ani. Nici el nu ştie cum de a atins această vârstă, cum a reuşit să învingă timpul şi bătrâneţea. Spune că numai credinţa în cele sfinte l-a ajutat. Bătrânul merge în fiecare duminică la biserică „pentru toate neamurile“, aşa cum spune o soră a sa. „Toată comuna nu găseşti unul de vârsta mea. Am patru copii, trei băieţi şi o fată. Nepoţi nici nu ştiu câţi mai am. Din cei şase copii pe care i-a avut mama mea, doar eu şi o soră de 84 de ani mai suntem în viaţă. Tata a murit în Primul Război Mondial. Sunt al doilea copil al mamei mele“, spune cu mândrie Toma. A muncit o viaţă întreagă şi chiar de mic copil, fiind băiatul cel mare al mamei, a fost ca un fel de tată pentru ceilalţi fraţi. Îşi aminteşte cu mare plăcere de tinereţe când umbla, muncea şi iubea după placul inimii. Vorbeşte mai mult despre bucuriile şi plăcerile vieţii sale, şi nu se plânge că în această existenţă, greul l-a atins şi pe el. Îşi aminteşte cu durere cum la Primul Război Mondial, mama lor a trecut dealul la Varniţa, cu copiii după ea, pentru a scăpa din calea urgiei. Când s-au întors, casa nu mai era. A fost nevoit să caute lemne şi scânduri pentru a încropi un acoperiş deasupra capului.
Iubit de fete
Tinereţea şi horele spune Toma că au fost tot farmecul vieţii. Fiind bărbat înalt şi chipeş, cu ochi albaştri ca cerul, a băgat oftatul în sânul multor mândre. „Atunci nu era ca acum. Sâmbăta prăşeam de-mi ieşeau ochii şi duminica mă duceam la horă. Nu mă întrecea nimeni la joc şi mă plăceau şi fetele“, spune bătrânul. Era aşa iubit de fetele din sat că una dintre ele i-a făcut şi un copil. Sora lui Toma, Mărioara Panfil, îşi aminteşte cum femeia s-a furişat în curtea lor şi le-a lăsat copilul în ogradă în toiul iernii. Numai cu intervenţia unor rude influente copilul a fost redat mamei. Toma nu era sigur că acel copil i-ar fi aparţinut. Nu mai ştie nimic de el. Dragostea nu i-a făcut numai probleme bărbatului şi „care a fost să fie a lui“ l-a însoţit pe drumul vieţii până în urmă cu vreo 17 ani. Aleasa lui a fost Tiţa, o fată din sat. „Nu am degete la mâini câte fete am iubit. Tiţa a fost să fie a mea. Stătea chiar în spatele grădinii unde stau acum. O am în fotografii. Am făcut nuntă în mijlocul verii“, îşi aminteşte bătrânul. La două luni după nuntă, a apărut pe lume şi primul copil al lui Toma. Se cunoşteau bine încă dinainte de nuntă că nici nu a mai fost nevoie să meargă împeţit la mama Tiţei, „era făcută treaba“ după cum spune bătrânul.
Muncă pentru viaţă
Toma era învăţat cu munca dinainte de a-şi întemeia o familie. Având căruţă şi cai căra ceramica ola-rilor de la Ireşti prin satele din Vrancea şi nu numai. Asta a fost principala ocupaţie a lui Toma, dar de-a lungul anilor bărbatul şi-a lucrat pământul şi chiar a făcut şi stână. „Luam oalele de la olarii de la noi din sat şi le duceam de ajungeam până la Brăila. Veneam înapoi cu porumb sau bani, după cum ne dădea omul. Împărţeam ce aduceam cu cel de la care luam marfa. Nu eram cheltuitor. Mai degrabă mă duc acum la bufet. Ce câştigam cumpăram pământ. Am făcut şi stână, strângeam oile de prin sat, aproape trei sute, aveam cârdul meu. Am avut şi animalele mele, am cosit clăi întregi de fân. De vreo trei ani nu mai reuşesc să mai cosesc şi nici să merg la prăşit“, povesteşte moş Toma. Bătrânul spune că relele le-a uitat şi nu vrea să mai ştie de ele. Povesteşte numai despre ceea ce a fost frumos şi plăcut în viaţă. A fost şi bolnav, dar nu se plânge. „Am fost şi operat, mi-au scos o tumoare. Am fost mort şi am înviat. Acum sunt bine. Mai bolnav eram acum zece ani. De fumat nu am fumat niciodată, dar de băut beau şi acum. În tinereţe făceam rachiu, aveam şi cazan dar acum nu mai pot, cazanul stă în grajd. Mănânc bine iar prăvălia e aproape“, mai adăugă Toma.
Alături de cei dragi
Bătrânul locuieşte cu unul dintre băieţii săi. Se ajută unul pe altul fiind ambii pensionari. „Dacă nu era om bun nu apuca vârsta asta. Am bază pe el. Eu plec într-o parte ori în alta, el rămâne acasă şi mă ajută la treabă. Când poate dă şi mâncare la animale“, spune Costică Năstase, feciorul care a rămas aproape de bătrân. Ieri, au fost alături de el şi ceilalţi copii. Au făcut o tradiţie ca pe 16 septembrie, în fiecare an, de e sărbătoare sau nu, să petreacă la casa părintească, ziua bunicului. Fiecare îi aduce ce are mai bun iar bătrânul spune cu mândrie că are o fiică care are trei restaurante la oraş. În urmă cu un an, când Toma a împlinit o sută de ani, preotul din sat l-a decorat şi l-a dat drept pildă pentru cei tineri. „Vrem numai sănătate pentru tataia şi dorim să ne vedem şi la anul pe vremea asta la fel de sănătoşi. Chiar dacă am fost noră pentru el, l-am iubit şi respectat ca pe părinţii mei. Merită respectul nostru, este un om credincios. Duminica nu mănâncă până la sfârşitul slujbei“, spune Maria Năstase, nora bătrânului. Cea care îl cunoaşte însă cel mai bine este sora sa, Mărioara Panfil. În ultimii 84 de ani i-a fost alături, l-a văzut la tristeţe şi la bucurie. „El ne-a crescut, era ca un tată, tot el ne şi bătea. Eram copii şi mă săturasem de dus cu vitele. De câte ori m-au ferecat mâinile astea…“, spune cu nostalgie Mărioara. Copii, nepoţi, rude sau apropiaţi, au venit, ieri, pentru a face urări bunicului. Dincolo de toate urările şi gândurile frumoase, Toma îşi face singur curaj şi inimă bună. Nu-şi mai doreşte decât sănătate şi un sfârşit bun. „Nu-mi pare rău de nimic. Mănânc, beau o ţuică sau un vin, citesc o carte sau un ziar“, spune bătrânul Toma , ştiind că de astăzi, după o sută unu ani, începe o nouă viaţă, de maturitate şi înţelepciune…
Sursa : Monitorul de Vrancea
Oameni longevivi - Povestea unei vieţi de 102 ani
Bătrâneţea este, probabil, singurul lucru care vine în viaţa noastră fără niciun pic de efort. Aşa crede şi Mărgărit Eni Negoiţă, din Năneşti, pentru care cei 102 ani împliniţi ieri, au trecut ca un fum. Au fugit pur şi simplu atât de repede, încât se şi miră cum de este posibil ca în iluzoria „fărâmă“ de timp - de dimensiunile unui secol şi ceva - să încapă atâtea fapte transformate în amintiri. Fie ele momente plăcute sau chinuitoare, suferinţe sau fericiri, nea Mărgărit le aduce pe toate la lumină cu acea plăcere pe care ţi-o dă doar entuziasmul sufletului încă plin de tinereţe! La 102 ani, nea Mărgărit încă se mai bucură de fiecare răsărit de soare, de fiecare om care îi calcă pragul şi căruia încă îi mai povesteşte, povesteşte, povesteşte...
Se spune că te naşti singur şi mori tot aşa... Şi totuşi, privindu-l pe nea Mărgărit şi frumoasa familie care îl înconjoară, mai c-ai contrazice cel puţin sfârşitul zicalei. Nu de alta, dar este practic imposibil să ţi-l imaginezi pe nea Mărgărit trecând pragul dintre lumi fără să fie înconjurat de copiii, nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii săi. E văduv de 26 de ani dar împreună cu femeia lui a reuşit să dea naştere şi să adune cea mai preţioasă dintre averile lumii – numeroasa sa familie. „Patru copii am avut, un băiat şi trei fete. Una din ele a murit săraca, s-a dus... Bărba-su a fost primar pe vremea lui Ceauşescu. Au mai rămas trei, care mi-au făcut nouă nepoţi. Şi mai am 13 strănepoţi, chiar şi o stră-strănepoată. Are doi ani, e mititică da am văzut-o că vine pe la mine. În casă, aici, stau cu nepoţii, au grijă de mine şi sunt foarte mulţumit. Dacă n-ar fi ei nu ştiu ce m-aş face. Mai este unul în sat aici, are 96 de ani, a fost şi el pe front şi-a fost rănit, a călcat pe-o mină... Copiii lui sunt prin ţară, e singur săracu, am auzit că au pus pe cineva să-l îngrijească. Aşa că vedeţi, eu am noroc faţă de el..“, spune, rîzînd şmechereşte, nea Mărgărit. În odăiţa sa cu pereţii plini de suflete dragi, imortalizate în fotografii, îşi trece timpul fără să regrete nimic din ce a fost şi fără să-şi mai dorească altceva decât „un sfârşit bun. Să fiu împărtăşit, mărturisit, să am în mână o lumânare când o fi să fie...“.
Groapa comună din spatele gării Lehliu
Aţi observat, privind în urmă, că suferinţele de demult ne apar, după ani, anesteziate de trecerea vremilor? Aşa şi grozăviile trăite de nea Mărgărit. Le-a simţit pe pielea lui încă din fragedă copilărie şi doar sufletul său ştie cît de speriat a fost, câte lacrimi a vărsat, câtă foame şi frig a îndurat... Acum însă, are tăria de a povesti detaşat, ba chiar să relateze unele întâmplări chinuitoare, cu mult umor. „Eram două fete şi doi băieţi la părinţi. Şi în ‘916, în primul război mondial, ne-am refugiat, că aici era frontul. Ne-au dus pe Râmnic, la Mizil, apoi ne-au luat nemţii şi ne-au dus la un boier în Ialomiţa. Aveam vreo şapte, opt ani cred şi mi-a dat boierul în grijă o turmă de porci. Odată nu mi-a ieşit la numărătoare unul şi boierul rău la mine, că ce-am făcut cu el. Şi să vedeţi, acolo se scotea apa cu burduful din pământ pentru animale şi când le adăpam, iaca şi porcul a ieşit din ascunzătoare. Era scroafă şi fătase! Şi a venit boierul să vadă şi a luat cu el un purcel. Când a văzut scroafa aşa s-a luat după el şi până n-a lăsat purcelul din mână nici că s-a lăsat! Eu m-am bucurat, că prea se luase de mine“, râde nea Mărgărit, amintindu-şi cum acolo, în Ialomiţa, a adunat şi a mâncat ciuperci cât pentru o viaţă întreagă, cum le fierbea mama sa cînd venea de la muncile câmpului. „Erau numai femei şi copii acolo. Oameni nu erau. Oamenii erau la război... Noi stăteam în leşi de porumb, acolo stăteam şi venea frigul. Mi-aduc aminte că am plecat înapoi spre casă şi în iarna aia doi dintre noi o soră şi un frate au murit. De frig au murit, ca mulţi alţii. Au fost îngropaţi într-o groapă comună, în spatele gării din Lehliu. Au făcut acolo o groapă, au pus unchieşii dedesubt, babele peste unchieşi, deasupra pe ăi tineri şi au pus pământ peste ei... acolo... în gară la Lehliu“, îşi aminteşte străbunicul. A ajuns acasă împreună cu mama şi o soră, soră care a murit la scurtă vreme, zice, de reumatism. „Acasă totul era scrum... În loc de casă scrum, în loc de vite, oase. Parcă nici nu fusese casă, doar pământul gol. Cică au fărâmat tot ai noştri. Au tras de la Hanul Conachi încoace artileria românească... Am luat totul de la capăt“, povesteşte nea Mărgărit.
„La Odesa raiul, la Nikolaev iadul“
Numeroasele concentrări la care era chemat înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial i-au lăsat, de asemenea, amintiri de neşters. „Cît am stat acasă m-au omorât concentrările. Mă ţineau trei luni, o lună mă lăsau acasă. Şi unde n-am fost! De exemplu, la Sihlea şi la Voetin era o pădurice şi ne-au pus să facem drumuri pe acolo, ca să bage undeva muniţia de război. Odată ne-au dus în judeţul Trei Scaune, comuna Brescu, undeva în Transilvania (n.r. - Judeţul Trei-Scaune a fost o unitate administrativă din Regatul României. Reşedinţa judeţului era oraşul Sfântu Gheorghe. Judeţul cuprindea mare parte din actualul judeţ Covasna. Se învecina la sud-vest cu judeţul Braşov, la nord cu judeţele Odorhei, Ciuc şi Bacău, la est cu judeţul Putna iar la sud cu judeţul Buzău). Acolo eram unii care dărâmam munţi de piatră de sus, alţii, jos, îi fărâmau. Se făcea o cale ferată între doi munţi, tot ca să poată fi transportată muniţia de război. Am venit apoi acasă şi cei care au fost trimişi după noi, tot aşa concentraţi, i-au trimis înapoi că s-a cedat Transilvania la unguri“, povesteşte nea Mărgărit.
Războiul, însă, bătea la uşă iar momentul nedorit al plecării la oaste i-au lăsat cu inima frântă nevasta şi mama. Într-un fel, se consideră norocos că n-a ajuns chiar în linia întâi. „Eram ajutor de şofer, duceam gradaţii de la Odesa la Nikolaev, unde era frontul. Unii veneau de acasă, alţii plecau iar eu trebuia să-i transport. Mâncam ce puteam, era greu. Totuşi, noi ziceam că la Odesa e raiul, că ne puteam cumpăra covrigi. Îi înşiram pe ţeava puştii, aşa îi păstram. Dar la Nikolaev era iadul...“, spune. Îşi aminteşte cu exactitate momentul când a părăsit Odesa şi a luat-o pe drumul întoarcerii: 22 martie 1944.
„Au bombardat gara Galaţi de ieşise apa din pământ“
Nu a putut uita niciodată, din drumul spre casă, cele petrecute la Galaţi, în noaptea de Înviere a anului 1944. „Eram în gară când a început un bombardament de ieşise apa din pămînt. Vedeai acul pe jos, de lumină ce era de la rachete. Tocmai atunci a venit în gară un tren cu refugiaţi de la Kişinău. I-au măcelărit acolo, vai de mama lor, sub ochii noştri. Cădeau bombele de s-a umplut gara de apă. Ne-am refugiat în adăposturi, nişte tranşee săpate în pământ şi acoperite. Stăteam cu capul pe picioarele altui bărbat şi îmi amintesc că tremura ca varga“, spune străbunicul. Cînd a ajuns acasă era deja 18 noiembrie 1944. Şi de atunci, zeci şi zeci de ani au trecut... Alături de-ai lui, nea Mărgărit a muncit pământul, a crescut animale, a făcut din copii oameni mari şi din ororile războaielor, amintiri. Un singur necaz are acum, la 102 ani, care îl sperie uneori, nopţile. „Nu mai poci să respir, noaptea mă trezesc câteodată că n-am aer. Am pastile, mi-a dat doctorul da’ parcă n-au tărie în ele. Când se întâmplă, ies afară repede şi şed pe scăunel. Trag aer mult în piept, îmi revin şi apoi mă duc la culcare. D-apoi, cât o mai vrea Dumnezeu să mă mai ţie, oi mai trăi. Dacă nu, vreau doar să am un sfârşit bun. Aşa cum mi-a fost şi viaţa...“, spune. O viaţă care merge pe cel de-al 103-lea an. Sănătate să fie!
Sursa Monitorul de Vrancea
Se spune că te naşti singur şi mori tot aşa... Şi totuşi, privindu-l pe nea Mărgărit şi frumoasa familie care îl înconjoară, mai c-ai contrazice cel puţin sfârşitul zicalei. Nu de alta, dar este practic imposibil să ţi-l imaginezi pe nea Mărgărit trecând pragul dintre lumi fără să fie înconjurat de copiii, nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii săi. E văduv de 26 de ani dar împreună cu femeia lui a reuşit să dea naştere şi să adune cea mai preţioasă dintre averile lumii – numeroasa sa familie. „Patru copii am avut, un băiat şi trei fete. Una din ele a murit săraca, s-a dus... Bărba-su a fost primar pe vremea lui Ceauşescu. Au mai rămas trei, care mi-au făcut nouă nepoţi. Şi mai am 13 strănepoţi, chiar şi o stră-strănepoată. Are doi ani, e mititică da am văzut-o că vine pe la mine. În casă, aici, stau cu nepoţii, au grijă de mine şi sunt foarte mulţumit. Dacă n-ar fi ei nu ştiu ce m-aş face. Mai este unul în sat aici, are 96 de ani, a fost şi el pe front şi-a fost rănit, a călcat pe-o mină... Copiii lui sunt prin ţară, e singur săracu, am auzit că au pus pe cineva să-l îngrijească. Aşa că vedeţi, eu am noroc faţă de el..“, spune, rîzînd şmechereşte, nea Mărgărit. În odăiţa sa cu pereţii plini de suflete dragi, imortalizate în fotografii, îşi trece timpul fără să regrete nimic din ce a fost şi fără să-şi mai dorească altceva decât „un sfârşit bun. Să fiu împărtăşit, mărturisit, să am în mână o lumânare când o fi să fie...“.
Groapa comună din spatele gării Lehliu
Aţi observat, privind în urmă, că suferinţele de demult ne apar, după ani, anesteziate de trecerea vremilor? Aşa şi grozăviile trăite de nea Mărgărit. Le-a simţit pe pielea lui încă din fragedă copilărie şi doar sufletul său ştie cît de speriat a fost, câte lacrimi a vărsat, câtă foame şi frig a îndurat... Acum însă, are tăria de a povesti detaşat, ba chiar să relateze unele întâmplări chinuitoare, cu mult umor. „Eram două fete şi doi băieţi la părinţi. Şi în ‘916, în primul război mondial, ne-am refugiat, că aici era frontul. Ne-au dus pe Râmnic, la Mizil, apoi ne-au luat nemţii şi ne-au dus la un boier în Ialomiţa. Aveam vreo şapte, opt ani cred şi mi-a dat boierul în grijă o turmă de porci. Odată nu mi-a ieşit la numărătoare unul şi boierul rău la mine, că ce-am făcut cu el. Şi să vedeţi, acolo se scotea apa cu burduful din pământ pentru animale şi când le adăpam, iaca şi porcul a ieşit din ascunzătoare. Era scroafă şi fătase! Şi a venit boierul să vadă şi a luat cu el un purcel. Când a văzut scroafa aşa s-a luat după el şi până n-a lăsat purcelul din mână nici că s-a lăsat! Eu m-am bucurat, că prea se luase de mine“, râde nea Mărgărit, amintindu-şi cum acolo, în Ialomiţa, a adunat şi a mâncat ciuperci cât pentru o viaţă întreagă, cum le fierbea mama sa cînd venea de la muncile câmpului. „Erau numai femei şi copii acolo. Oameni nu erau. Oamenii erau la război... Noi stăteam în leşi de porumb, acolo stăteam şi venea frigul. Mi-aduc aminte că am plecat înapoi spre casă şi în iarna aia doi dintre noi o soră şi un frate au murit. De frig au murit, ca mulţi alţii. Au fost îngropaţi într-o groapă comună, în spatele gării din Lehliu. Au făcut acolo o groapă, au pus unchieşii dedesubt, babele peste unchieşi, deasupra pe ăi tineri şi au pus pământ peste ei... acolo... în gară la Lehliu“, îşi aminteşte străbunicul. A ajuns acasă împreună cu mama şi o soră, soră care a murit la scurtă vreme, zice, de reumatism. „Acasă totul era scrum... În loc de casă scrum, în loc de vite, oase. Parcă nici nu fusese casă, doar pământul gol. Cică au fărâmat tot ai noştri. Au tras de la Hanul Conachi încoace artileria românească... Am luat totul de la capăt“, povesteşte nea Mărgărit.
„La Odesa raiul, la Nikolaev iadul“
Numeroasele concentrări la care era chemat înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial i-au lăsat, de asemenea, amintiri de neşters. „Cît am stat acasă m-au omorât concentrările. Mă ţineau trei luni, o lună mă lăsau acasă. Şi unde n-am fost! De exemplu, la Sihlea şi la Voetin era o pădurice şi ne-au pus să facem drumuri pe acolo, ca să bage undeva muniţia de război. Odată ne-au dus în judeţul Trei Scaune, comuna Brescu, undeva în Transilvania (n.r. - Judeţul Trei-Scaune a fost o unitate administrativă din Regatul României. Reşedinţa judeţului era oraşul Sfântu Gheorghe. Judeţul cuprindea mare parte din actualul judeţ Covasna. Se învecina la sud-vest cu judeţul Braşov, la nord cu judeţele Odorhei, Ciuc şi Bacău, la est cu judeţul Putna iar la sud cu judeţul Buzău). Acolo eram unii care dărâmam munţi de piatră de sus, alţii, jos, îi fărâmau. Se făcea o cale ferată între doi munţi, tot ca să poată fi transportată muniţia de război. Am venit apoi acasă şi cei care au fost trimişi după noi, tot aşa concentraţi, i-au trimis înapoi că s-a cedat Transilvania la unguri“, povesteşte nea Mărgărit.
Războiul, însă, bătea la uşă iar momentul nedorit al plecării la oaste i-au lăsat cu inima frântă nevasta şi mama. Într-un fel, se consideră norocos că n-a ajuns chiar în linia întâi. „Eram ajutor de şofer, duceam gradaţii de la Odesa la Nikolaev, unde era frontul. Unii veneau de acasă, alţii plecau iar eu trebuia să-i transport. Mâncam ce puteam, era greu. Totuşi, noi ziceam că la Odesa e raiul, că ne puteam cumpăra covrigi. Îi înşiram pe ţeava puştii, aşa îi păstram. Dar la Nikolaev era iadul...“, spune. Îşi aminteşte cu exactitate momentul când a părăsit Odesa şi a luat-o pe drumul întoarcerii: 22 martie 1944.
„Au bombardat gara Galaţi de ieşise apa din pământ“
Nu a putut uita niciodată, din drumul spre casă, cele petrecute la Galaţi, în noaptea de Înviere a anului 1944. „Eram în gară când a început un bombardament de ieşise apa din pămînt. Vedeai acul pe jos, de lumină ce era de la rachete. Tocmai atunci a venit în gară un tren cu refugiaţi de la Kişinău. I-au măcelărit acolo, vai de mama lor, sub ochii noştri. Cădeau bombele de s-a umplut gara de apă. Ne-am refugiat în adăposturi, nişte tranşee săpate în pământ şi acoperite. Stăteam cu capul pe picioarele altui bărbat şi îmi amintesc că tremura ca varga“, spune străbunicul. Cînd a ajuns acasă era deja 18 noiembrie 1944. Şi de atunci, zeci şi zeci de ani au trecut... Alături de-ai lui, nea Mărgărit a muncit pământul, a crescut animale, a făcut din copii oameni mari şi din ororile războaielor, amintiri. Un singur necaz are acum, la 102 ani, care îl sperie uneori, nopţile. „Nu mai poci să respir, noaptea mă trezesc câteodată că n-am aer. Am pastile, mi-a dat doctorul da’ parcă n-au tărie în ele. Când se întâmplă, ies afară repede şi şed pe scăunel. Trag aer mult în piept, îmi revin şi apoi mă duc la culcare. D-apoi, cât o mai vrea Dumnezeu să mă mai ţie, oi mai trăi. Dacă nu, vreau doar să am un sfârşit bun. Aşa cum mi-a fost şi viaţa...“, spune. O viaţă care merge pe cel de-al 103-lea an. Sănătate să fie!
Sursa Monitorul de Vrancea
Câţi nitraţi se ascund sub eticheta apelor minerale
Deşi concentraţia de nitraţi din apele îmbuteliate nu depăşeşte limita maximă admisă de legislaţia românească, mare parte dintre producători "uită" să o înscrie pe etichete.
Iar, potrivit documentelor, concentraţiile de nitraţi variază nu doar de la o marcă de apă îmbuteliată la alta. Există diferenţe majore chiar şi între sticlele îmbuteliate de acelaşi producător.
Deşi nivelul de nitraţi conţinut de aceste ape nu depăşeşte li mita maximă admisă de lege, producătorii "uită" să-l înscrie pe etichete. Asta, în condiţiile în care nitraţi se regăsesc şi în alte produse, precum legumele şi fructele, iar o concentraţie prea mare acumulată zilnic din alimentaţie poate fi periculoasă pentru sănătate, avertizează medicii întrebaţi de EVZ.
"Ca să nu mai vorbim despre faptul că o parte dintre aceste ape au concentraţii de nitraţi care pot fi fatale pentru nou-născuţi. Acesta este, de fapt, principalul motiv pentru care com paniile producătoare ar trebui obligate să înscrie pe etichetele sticlelor cantitatea de nitriţi sau nitraţi conţinută de lichidul care ajunge pe piaţă", a explicat unul dintre medici.
Producătorii se apără cu legea În replică, reprezentanţii companiilor susţin că respectă legea, care nu-i obligă să înscrie pe etichete valoarea de nitraţi conţinută de apa pe care o îmbuteliază. Astfel, Mihai Adrian Croitoru, directorul companiei Nicoltana, care deţine apa minerală Keia, a explicat pentru EVZ că "rezultatele înscrise pentru acest produs sunt de circa 8 ori sub concentraţia maxim-admisă (CMA), care este pentru nitraţi de 50mg/l, conformHGR1020/2005 şi a normelor tehnice de comercializare a apelor minerale naturale din România".
"Totodată, vă precizez că niciunul dintre produsele înscrise până acum pe acest site nu depăşeşte limita maximă admisă impusă de legislaţia românească şi europeană pentru nitraţi", a transmis acesta.
Cât priveşte rezultatul analizelor în cazul apei minerale Roua Munţilor, reprezentanţii firmei au precizat că această apă se încadrează în limitele specificate de hotărârea de guvern, care reglementează normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale: "Această hotărâre de guvern specifică limitele maxime admise ale constituenţilor prezenţi în mod natural în apele minerale. În ceea ce priveşte cantitatea de nitraţi, limita maximă admisă este de 50 de mg/l. De asemenea, am dori să precizăm faptul că Roua Munţilor este o apă minerală decarbogazeificată, şi nu este o apă plată (aşa cum se arată în documentul dat publicităţii ieri)".
Reacţia reprezentanţiilor mărcii de apă Perenna Premier
"De la început vă rog să primiţi informaţia că cel mai dăunători sunt nitriţii nu nitraţi. De ce? Nitraţii se pot regăsi în limita a 50 mlg/L, însă nitriţii care întradevăr sunt extrem de periculoşi (puteţi întreba orice chimist -biolog care vă va confirma), dealtfel şi limita nitriţilor, nu poate depăşi 0,150 mlg/L adică de 35 ori mai mică ca limita faţă de nitraţii. În vest totul se judecă după nitriţii, aceştia dau puritatea -microbiologică a apelor. Nu fac din aceasta un capitol, însă Perenna are 0,005 mlg/L adică de 30 de ori sub limita admisă europeană. Veţi vedea, dacă consultaţi analizele oricărei ape din România, adică din 57 de branduri ca doar 3 au comunicat clienţilor pe etichetă analizele la nitriţii. Referitor la apa supusă analizelor Larex, printre care a fost şi Perenna Premier, analiza este corectă. Atât a atestat şi SGS FRESENIUS GERMANIA în buletin de analiza, care este cel mai recunoscut laborator din lume. În opinia mea, din datele date în articol, apele nu au depasiri şi sunt de la 8 ori mai mici decit limita maximă admisă de legislaţia euopeană. Posibil să fie ape infestate, dar cele detaliate în articol sunt corecte şi nu prezintă nici un pericol", a explicat directorul executive al firmei Apollini Company, Sorin Radu Ioradchescu, societate care deţine marca Perenna Premier.
VERDICT
Nitrații din apele îmbuteliate
APA ANALIZATĂ - LABORATOR LAREX
(limita de detecție=0,5mg/l; valoare determinată mg/l)
Borsec
- exp:03.06.2012 - 4,90 mg/l
- exp:05.07.2012 - 4,60 mg/l
- exp:04.08.2012 - 5,00 mg/l
- exp:22.11.2011 - 6,32 mg/l
- exp:12.12.2011 - 3,36 mg/l
- exp:11.01.2011 - 3,23 mg/l
- exp:11.05.2011 - 3,23 mg/l
- exp:21.06.2012 - 3,00 mg/l
- exp:25.04.2012 - 2,98 mg/l
- exp:10.11.2011 - 0,79 mg/l
- exp:17.12.2011 - 0,61 mg/l
- exp:11.01.2011 - 0,68 mg/l
- exp:10.09.2011 - 5,04 mg/l
- exp:13.10.2011 - 4,44 mg/l
- exp:04.01.2012 - 4,69 mg/l
- exp:13.08.2011 - 4,02 mg/l
- exp:15.12.2011 - 3,00 mg/l
- exp:06.01.2012 - 4,00 mg/l
- exp:13.08.2011 - 3,49 mg/l
- exp:15.12.2011 - 2,25 mg/l
- exp:06.01.2012 - 2,52 mg/l
- exp:26.10.2011 - 7,36 mg/l
- exp:12.11.2011 - 6,08 mg/l
- exp:03.09.2011 - 6,68 mg/l
- exp:29.10.2011 - 4,33 mg/l
- exp:13.12.2011 - 4,86 mg/l
- exp:27.01.2012 - 3,60 mg/l
- exp:09.11.2011 - 22,90 mg/l
- exp:09.09.2011 - 21,85 mg/l
- exp:21.12.2011 - 23,51 mg/l
Viperele din România, pe cale de dispariţie
MEDIU. Deşi nu se ştie exact câte exemplare mai sunt în România, vipera cu corn, care are cel mai toxic venin, este o specie pe cale de dispariţie, mai ales din cauza distrugerii habitatelor.
ipera cu corn, cea mai mare dintre viperele europene şi cu cel mai toxic venin, este una dintre cele mai ameninţate specii herpetologice din România, susţin specialiştii. Astfel, din cauza faptului că o simplă muşcătură conţine o doză letală de venin suficient pentru a ucide o persoană adultă de 70 de kilograme, vipera cu corn a avut de suferit de-a lungul timpului, mai ales pentru că localnicii din zonele unde se găseşte o omoară. Dar acesta nu este cel mai mare pericol la care este expusă specia, arată cercetătorul Ioan Ghira de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
stfel, printre primejdii se numără şi colectarea ilegală în scopul producerii de venin, sau pentru comercializarea ilegală, dar şi distrugerea habitatelor. Din cauza asta au de suferit şi celelalte două specii de vipere care se mai găsesc în România, adică cea comună şi cea de stepă sau de fâneaţă. Speciile de viperă cad victime şi braconajului, mai ales că uneori preţul uneia pe piaţa neagră este de câteva sute de euro.
“Nu se ştie, nici măcar estimativ, câte exemplare de viperă cu corn mai sunt în România, întrucât este greu de apreciat efectivele unor populaţii de animale care stau mai mult ascunse, fără o monitorizare atent efectuată”, arată profesorul clujean, subliniind că nu există programe pentru protejarea viperei cu corn în România.
O specie mare – masculii ajungând la 90 de centimetri lungime – vipera cu corn trăieşte mai ales în Parcul Naţional Domogled pe Valea Cernei sau se ascunde sub pietre în zona Cazane. Exemplare se mai găsesc şi în judeţele Gorj şi Hunedoara.
Vipera de fâneaţă, mai norocoasă
Doar 500 de vipere de fâneaţă mai trăiesc în libertate în Europa – în Ungaria şi România, potrivit unor estimări europene. Un şarpe de dimensiuni mici, de cel mult 50 de centimetri lungime, vipera de fâneaţă are, însă, un venin neletal.
Pentru protejarea ei, acum şapte ani a fost pornit un program de conservare a speciei, derulat şi în Ungaria şi în România, iar prin intermediul acestuia s-au implementat condiţiile în care poate fi asigurată perpetuarea speciei pe termen lung. Astfel, Centrul de Conservare a speciei din Ungaria, care a început cu 10 vipere, are acum o populaţie de peste 800 de exemplare.
Mai mult, prin proiectul european Life, 26 de hectare de zone împădurite din cele două ţări vecine au fost transformate în zone de păşune pentru a ajuta populaţiile de vipere să se reintegreze în habitatul natural.
Măsuri compensatorii pentru localnici
Fiind o specie în pericol de dispariţie, cercetătorul clujean Ioan Ghira susţine că ar trebui luate câteva măsuri importante pentru conservarea viperelor cu corn şi de fâneaţă. Astfel, una dintre ele ar fi „conştientizarea localnicilor (începând cu copiii de grădiniţă)”, în zonele unde trăieşte vipera cu corn, dar şi „stabilirea de măsuri compensatorii pentru ciobanii ale căror oi sunt ucise de muşcătură de viperă, pentru a nu mai avea motiv de a le distruge”.
Mai mult, o altă măsură ar fi „declararea habitatelor care au condiţii optime pentru menţinerea celor două subspecii, ca arii protejate”. În plus, speciile ar putea fi luate în custodie de către entităţi dedicate ocrotirii naturii (ONG-uri, asociaţii etc.), mai spune profesorul Ghira.
De asemenea, el consideră că un alt pas important care trebuie făcut este “urmărirea şi acţionarea în justiţie a celor care se ocupă de comerţul ilegal cu vipere şi a celor care deja au crescătorii ilegale”. Mai mult, ar fi utilă şi „întocmirea planurilor de management şi apoi managementul efectiv al acestora”, conchide cercetătorul.
Sursa EVZ.RO
ipera cu corn, cea mai mare dintre viperele europene şi cu cel mai toxic venin, este una dintre cele mai ameninţate specii herpetologice din România, susţin specialiştii. Astfel, din cauza faptului că o simplă muşcătură conţine o doză letală de venin suficient pentru a ucide o persoană adultă de 70 de kilograme, vipera cu corn a avut de suferit de-a lungul timpului, mai ales pentru că localnicii din zonele unde se găseşte o omoară. Dar acesta nu este cel mai mare pericol la care este expusă specia, arată cercetătorul Ioan Ghira de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
stfel, printre primejdii se numără şi colectarea ilegală în scopul producerii de venin, sau pentru comercializarea ilegală, dar şi distrugerea habitatelor. Din cauza asta au de suferit şi celelalte două specii de vipere care se mai găsesc în România, adică cea comună şi cea de stepă sau de fâneaţă. Speciile de viperă cad victime şi braconajului, mai ales că uneori preţul uneia pe piaţa neagră este de câteva sute de euro.
“Nu se ştie, nici măcar estimativ, câte exemplare de viperă cu corn mai sunt în România, întrucât este greu de apreciat efectivele unor populaţii de animale care stau mai mult ascunse, fără o monitorizare atent efectuată”, arată profesorul clujean, subliniind că nu există programe pentru protejarea viperei cu corn în România.
O specie mare – masculii ajungând la 90 de centimetri lungime – vipera cu corn trăieşte mai ales în Parcul Naţional Domogled pe Valea Cernei sau se ascunde sub pietre în zona Cazane. Exemplare se mai găsesc şi în judeţele Gorj şi Hunedoara.
Vipera de fâneaţă, mai norocoasă
Doar 500 de vipere de fâneaţă mai trăiesc în libertate în Europa – în Ungaria şi România, potrivit unor estimări europene. Un şarpe de dimensiuni mici, de cel mult 50 de centimetri lungime, vipera de fâneaţă are, însă, un venin neletal.
Pentru protejarea ei, acum şapte ani a fost pornit un program de conservare a speciei, derulat şi în Ungaria şi în România, iar prin intermediul acestuia s-au implementat condiţiile în care poate fi asigurată perpetuarea speciei pe termen lung. Astfel, Centrul de Conservare a speciei din Ungaria, care a început cu 10 vipere, are acum o populaţie de peste 800 de exemplare.
Mai mult, prin proiectul european Life, 26 de hectare de zone împădurite din cele două ţări vecine au fost transformate în zone de păşune pentru a ajuta populaţiile de vipere să se reintegreze în habitatul natural.
Măsuri compensatorii pentru localnici
Fiind o specie în pericol de dispariţie, cercetătorul clujean Ioan Ghira susţine că ar trebui luate câteva măsuri importante pentru conservarea viperelor cu corn şi de fâneaţă. Astfel, una dintre ele ar fi „conştientizarea localnicilor (începând cu copiii de grădiniţă)”, în zonele unde trăieşte vipera cu corn, dar şi „stabilirea de măsuri compensatorii pentru ciobanii ale căror oi sunt ucise de muşcătură de viperă, pentru a nu mai avea motiv de a le distruge”.
Mai mult, o altă măsură ar fi „declararea habitatelor care au condiţii optime pentru menţinerea celor două subspecii, ca arii protejate”. În plus, speciile ar putea fi luate în custodie de către entităţi dedicate ocrotirii naturii (ONG-uri, asociaţii etc.), mai spune profesorul Ghira.
De asemenea, el consideră că un alt pas important care trebuie făcut este “urmărirea şi acţionarea în justiţie a celor care se ocupă de comerţul ilegal cu vipere şi a celor care deja au crescătorii ilegale”. Mai mult, ar fi utilă şi „întocmirea planurilor de management şi apoi managementul efectiv al acestora”, conchide cercetătorul.
Sursa EVZ.RO
Un profesor da meditatii pe messenger la cinci materii
Un profesor da meditatii pe messenger la cinci materii
Editor [Centrul pentru Inovare in Educatie]
Elearning.Romania
email: editor@elearning.ro
Un profesor din Iaşi se oferă să mediteze copii la cinci materii, pe messenger, cu 35 de lei pe şedinţă.
Potrivit anunţului pe care l-a publicat la rubrica de "meditaţii" din cadrul unui ziar local, profesorul oferă consultanţă elevilor din mai multe clase şi la matematică, fizică, chimie, engleză, franceză şi economie.
"Preţul unei şedinţe este de 35 de lei. Eu merg pe încredere şi îmi puteţi plăti după cele două ore. Banii se pun doar la bancă după ce vă trimit pe mail extrasul cu contul în care să-i viraţi", a spus acesta.
Ziariştii de la Ieşeanul au vorbit cu profesorul şi au aflat cum se desfăşoară o şedinţă de meditaţii pe messenger, la matematică. "Este foarte uşor. Pot să-i scanez copilului câteva pagini din culegeri de matematică, ca apoi el să le rezolve. Putem folosi webcamul şi să vorbim ca şi cum am fi faţă în faţă. Elevul, preşcolarul sau chiar studentul îmi va arăta rezolvarea şi rezultatele obţinute", a spus cadrul didactic.
Surse:
Realitatea.net
Ieseanul.gandul.info
[Centrul pentru Inovare in Educatie], Editor. Un profesor da meditatii pe messenger la cinci materii. Apărut în: Elearning.Romania, 2010-08-14. Bucureşti: TEHNE- Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Disponibil online: http://www.elearning.ro.
Editor [Centrul pentru Inovare in Educatie]
Elearning.Romania
email: editor@elearning.ro
Costul unei şedinţe de meditaţii pe messenger este de 35 de lei, iar banii trebuie plătiţi numai prin bancă. Aceasta este ultima găselniţă pe timp de criză de a mai suplini venitul diminuat cu 25% al unui profesor ieşean.
Potrivit anunţului pe care l-a publicat la rubrica de "meditaţii" din cadrul unui ziar local, profesorul oferă consultanţă elevilor din mai multe clase şi la matematică, fizică, chimie, engleză, franceză şi economie.
"Preţul unei şedinţe este de 35 de lei. Eu merg pe încredere şi îmi puteţi plăti după cele două ore. Banii se pun doar la bancă după ce vă trimit pe mail extrasul cu contul în care să-i viraţi", a spus acesta.
Ziariştii de la Ieşeanul au vorbit cu profesorul şi au aflat cum se desfăşoară o şedinţă de meditaţii pe messenger, la matematică. "Este foarte uşor. Pot să-i scanez copilului câteva pagini din culegeri de matematică, ca apoi el să le rezolve. Putem folosi webcamul şi să vorbim ca şi cum am fi faţă în faţă. Elevul, preşcolarul sau chiar studentul îmi va arăta rezolvarea şi rezultatele obţinute", a spus cadrul didactic.
Surse:
Realitatea.net
Ieseanul.gandul.info
[Centrul pentru Inovare in Educatie], Editor. Un profesor da meditatii pe messenger la cinci materii. Apărut în: Elearning.Romania, 2010-08-14. Bucureşti: TEHNE- Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Disponibil online: http://www.elearning.ro.
Profesorul virtual de învăţare a unei limbi străine
O platformă cu instrumente interactive de corectare automată îi poate ajuta pe elevi să înveţe mult mai bine o limbă străină, în faţa calculatorului.
Pentru început, în România platforma îi va ajuta pe utilizatori limbile germană, spaniolă şi engleză. Utilizatorii platformei AutoLearn pot să comunice şi să se ajute, iar serviciul este gratuit şi necesită doar o experienţă minimă de lucru în e-learning.
Proiectul ICE3 Integrating CALL in Early Education Environement este implementat în România de TEHNE – Centrul de Inovare în Educaţie. Proiectul a debutat în urmă cu mai bine de un an şi a antrenat profesori de engleză şi germană care deja au terminat lucrul la o serie de module de formare.
În prezent, programul se află în perioada de testare.
Sursa:Evenimentul Zilei
Pentru început, în România platforma îi va ajuta pe utilizatori limbile germană, spaniolă şi engleză. Utilizatorii platformei AutoLearn pot să comunice şi să se ajute, iar serviciul este gratuit şi necesită doar o experienţă minimă de lucru în e-learning.
Proiectul ICE3 Integrating CALL in Early Education Environement este implementat în România de TEHNE – Centrul de Inovare în Educaţie. Proiectul a debutat în urmă cu mai bine de un an şi a antrenat profesori de engleză şi germană care deja au terminat lucrul la o serie de module de formare.
În prezent, programul se află în perioada de testare.
Sursa:Evenimentul Zilei
Metode simple pentru accelerarea metabolismului
Este Paştele, iar una dintre ”ocupaţiile” preferate ale românilor în această zi este aceea de mânca. În cazul în care vă confruntaţi cu un metabolism lent, masa de Paşte ar putea reprezenta un real pericol pentru sănătate.
Cele mai grijulii cu privire la metabolism sunt doamnele, pentru că ele ştiu că el este responsabil, într-o oarecare măsură, de kilogramele în plus. Tocmai de aceea recurg la tot felul de metode pentru accelerarea metabolismului.
..................................................
Cei care cred că ”metabolism” este sinonim cu ”digestie” ar trebui să ştie că se înşeală. Metabolismul reprezintă o suită de transformări biochimice şi energetice care se petrec în interiorul organismului. Acesta cuprinde atât disimilaţia (degradarea substanţelor din organism, reacţie însoţită de eliberarea de energie), cât şi asimilaţia (biosinteza substanţelor, caracterizată prin consum de energie). Iar pentru că metabolismul este un proces, acesta poate fi încetinit sau accelerat. La femei mai ales, un metabolism lent reprezintă o mare grijă pentru kilogramele în plus şi de aceea nu puţine sunt doamnele care caută sau recurg la tot felul de metode pentru accelerarea metabolismului. Înainte de a recomanda suplimente – despre care vom afla curând cât sunt de ”parşive” – medicii spun că există metode simple şi la îndemână pentru a avea un metabolism ideal. Micul dejun rămâne cea mai importantă masă a zilei
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi afirma că ”românul nu este obişnuit să mănânce dimineaţa”. Cu toate acestea, prima masă a zilei, cea de dimineaţă, rămâne cea mai importantă, mai ales atunci când îţi doreşti să slăbeşti. La trezire, metabolismul nostru este încetinit din cauza somnului şi nu îşi revine decât după prima masă. Dacă aceasta are loc în jurul prânzului, trebuie să ştii că tocmai ai pierdut o jumătate de zi în care organismul ar fi putut consuma calorii într-un ritm rapid.
Pentru masa de dimineaţă sunt suficiente un pahar de suc de portocale, o felie pâine prăjită cu puţină miere sau brânză şi câteva fructe de pădure.
Nu mâncaţi prea puţin
Deşi pare puţin ciudat, sfatul nutriţioniştilor de a mânca suficient şi de a nu recurge la un regim alimentar bazat pe înfometare este deosebit de preţios. Dietele draconice nu fac decât să provoace o încetinire a metabolismului, ajungându-se astfel într-un punct în care nu se mai poate slăbi. Dacă mănânci echilibrat şi incluzi în alimentaţie fructe, legume şi proteine, metabolismul se va accelera, unul dintre efecte fiind pierderea surplusului de kilograme.
Fără alcool la masă
O masă bună stropită cu un vin bun este una dintre practicile precvente ale celor care ”se respectă”. Studiile arată că organismul este ”setat” să ardă la început caloriile conţinute de alcool, în timp ce caloriile provenite din alimente sunt doar stocate şi transformate în grăsime. Profesorul Mencinicopschi avertiza că prin consumul de alcool în timpul mesei putem risca, printre altele, dezvoltarea unei boli grave, pancreatita acută.
Variaţi mişcarea
Chiar dacă eşti o persoană activă, care face mişcare cu regularitate, trebuie să ştii că este recomandat ca, o dată la câteva luni, să schimbi programul de antrenamente. De exemplu, pot fi adăugate în programul cardio câteva exerciţii cu greutăţi sau o oră de spinning. În cazul în care nu ai posibilitatea de a merge la sală, o jumătate de oră de jogging sau 20 de minute de urcat scările sunt ideale.
Somnul şi relaxarea sunt vitale
Cine nu doarme suficient se îngraşă mai repede pentru că au tendinţa de a mânca mai mult, au arătat studiile de specialitate. În plus, apare şi oboseala cronică. Aceasta încetineşte capacitatea organismului de a funcţiona în mod optim, inclusiv arderea de calorii.
Nici somnul prea mult – peste 8 ore – nu este prea bun, decât acesta are rol de recuperare după lungi perioade de stres sau oboseală. Cel mai bine este să eviţi stresul şi să înveţi să te relaxezi în orice situaţie, pentru că stările tensionate nu sunt bune nici pentru psihic, nici pentru fizic. Stresul poate fi ţinut sub control cu respiraţii profunde, aromoterapie cu levănţică, puţină muzică liniştitoare şi gândire pozitivă.
Sursa : Doctori Online
Cele mai grijulii cu privire la metabolism sunt doamnele, pentru că ele ştiu că el este responsabil, într-o oarecare măsură, de kilogramele în plus. Tocmai de aceea recurg la tot felul de metode pentru accelerarea metabolismului.
..................................................
Cei care cred că ”metabolism” este sinonim cu ”digestie” ar trebui să ştie că se înşeală. Metabolismul reprezintă o suită de transformări biochimice şi energetice care se petrec în interiorul organismului. Acesta cuprinde atât disimilaţia (degradarea substanţelor din organism, reacţie însoţită de eliberarea de energie), cât şi asimilaţia (biosinteza substanţelor, caracterizată prin consum de energie). Iar pentru că metabolismul este un proces, acesta poate fi încetinit sau accelerat. La femei mai ales, un metabolism lent reprezintă o mare grijă pentru kilogramele în plus şi de aceea nu puţine sunt doamnele care caută sau recurg la tot felul de metode pentru accelerarea metabolismului. Înainte de a recomanda suplimente – despre care vom afla curând cât sunt de ”parşive” – medicii spun că există metode simple şi la îndemână pentru a avea un metabolism ideal. Micul dejun rămâne cea mai importantă masă a zilei
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi afirma că ”românul nu este obişnuit să mănânce dimineaţa”. Cu toate acestea, prima masă a zilei, cea de dimineaţă, rămâne cea mai importantă, mai ales atunci când îţi doreşti să slăbeşti. La trezire, metabolismul nostru este încetinit din cauza somnului şi nu îşi revine decât după prima masă. Dacă aceasta are loc în jurul prânzului, trebuie să ştii că tocmai ai pierdut o jumătate de zi în care organismul ar fi putut consuma calorii într-un ritm rapid.
Pentru masa de dimineaţă sunt suficiente un pahar de suc de portocale, o felie pâine prăjită cu puţină miere sau brânză şi câteva fructe de pădure.
Nu mâncaţi prea puţin
Deşi pare puţin ciudat, sfatul nutriţioniştilor de a mânca suficient şi de a nu recurge la un regim alimentar bazat pe înfometare este deosebit de preţios. Dietele draconice nu fac decât să provoace o încetinire a metabolismului, ajungându-se astfel într-un punct în care nu se mai poate slăbi. Dacă mănânci echilibrat şi incluzi în alimentaţie fructe, legume şi proteine, metabolismul se va accelera, unul dintre efecte fiind pierderea surplusului de kilograme.
Fără alcool la masă
O masă bună stropită cu un vin bun este una dintre practicile precvente ale celor care ”se respectă”. Studiile arată că organismul este ”setat” să ardă la început caloriile conţinute de alcool, în timp ce caloriile provenite din alimente sunt doar stocate şi transformate în grăsime. Profesorul Mencinicopschi avertiza că prin consumul de alcool în timpul mesei putem risca, printre altele, dezvoltarea unei boli grave, pancreatita acută.
Variaţi mişcarea
Chiar dacă eşti o persoană activă, care face mişcare cu regularitate, trebuie să ştii că este recomandat ca, o dată la câteva luni, să schimbi programul de antrenamente. De exemplu, pot fi adăugate în programul cardio câteva exerciţii cu greutăţi sau o oră de spinning. În cazul în care nu ai posibilitatea de a merge la sală, o jumătate de oră de jogging sau 20 de minute de urcat scările sunt ideale.
Somnul şi relaxarea sunt vitale
Cine nu doarme suficient se îngraşă mai repede pentru că au tendinţa de a mânca mai mult, au arătat studiile de specialitate. În plus, apare şi oboseala cronică. Aceasta încetineşte capacitatea organismului de a funcţiona în mod optim, inclusiv arderea de calorii.
Nici somnul prea mult – peste 8 ore – nu este prea bun, decât acesta are rol de recuperare după lungi perioade de stres sau oboseală. Cel mai bine este să eviţi stresul şi să înveţi să te relaxezi în orice situaţie, pentru că stările tensionate nu sunt bune nici pentru psihic, nici pentru fizic. Stresul poate fi ţinut sub control cu respiraţii profunde, aromoterapie cu levănţică, puţină muzică liniştitoare şi gândire pozitivă.
Sursa : Doctori Online
Cum să-ţi îmbunătăţeşti memoria în şapte paşi
Pierderea memoriei este asociată, în general, cu avansarea în vârstă, însă cercetătorii au descoperit că primele semne ale deteriorării acesteia pot să apară la 20 de ani. Cu toate acestea, există câteva trucuri simple care te pot ajuta să-ţi aduci aminte pe viitor unde ţi-ai lăsat cheile de la maşină.
Pierderea memoriei este asociată, în general, cu înaintarea în vârstă, însă cercetătorii au descoperit că primele semne ale deteriorării memoriei pot să apară la 20 de ani, scrie Huffington Post. Cu toate acestea, există câteva trucuri simple care te pot ajuta să-ţi aduci aminte pe viitor unde ţi-ai lăsat cheile de la maşină.
Mănâncă pâine prăjită la micul dejun
Carbohidraţii ajută la memorie. Oamenii care au eliminat carbohidraţii din regimul alimentar zilnic au obţinut rezultate mai mici la mai multe teste de memorie decât cei care consumă zilnic pâine şi alte alimente bogate în carbohidraţi, potrivit unei cercetări realizate la Universitatea Tuffs. Corpul transformă aceste substanţe în glucoză care ajută celulele creierului să rămână în formă, spune profesorul Robin Kanarek, autorul studiului.
Fă mişcare
Exerciţiul fizic creşte fluxul de sânge din cap, aducând mai mult oxigen şi glucoză, necesare pentru alimentarea celulelor creierului, spun cercetătorii americani. Un studiu a demonstat că după un antrenament intens, creierul tău învaţă cu 20% mai repede decât după o activitate sedentară. Cu cât mişcarea este mai solicitantă, cu atât capacitatea de memorare a creierului este mai mare.
Schimbă-ţi fontul de la calculator
Schimbarea fontului de la calcurator ajută la îmbunătăţirea memoriei de lungă durată, potrivit unui studiu publicat în revista de specialitate Cognition. Un font nou, cât mai diferit de cel vechi, obligă creierul să muncească puţin mai mult, sporind capacitatea de memorare.
Caută ceva pe Google, măcar o dată pe zi
O oră de căutări pe Google îţi poate stimula părţi ale lobului frontal care controlează memoria de scurtă durată, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din California. "Circuitele neuronale implicate în luarea deciziilor devin foarte active atunci când faci o căutare pe Google", explică doctorul Gary Small, autorul studiul. Metoda este, însă, eficientă doar atunci când căutarea este mai dificilă. Spre exemplu, căutarea unui prieten de Facebook nu va avea aceleaşi efecte.
Reţine unde ai parcat
Când îţi laşi maşina într-o parcare opreşte-te puţin şi încearcă să reţii locul exact. Îndepărtează-te puţin şi uită-te la maşină mişcându-ţi ochii de la stânga la dreapta pentru 30 de secunde. Potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători americani, repetarea acestei mişcări poate îmbunătăţi cu 10% memoria de lungă durată.
Bea un pahar cu vin la cină
Consumul moderat de alcool scade riscul apariţiei problemelor de memorie, potrivit unui studiu publicat într-un jurnal de specialitate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care beau în jur de şapte pahare de alcool pe săptămână sunt mai puţin expuse riscului de a suferi de probleme cognitive comparativ cu cei care beau mai mult sau deloc. O posibilă explicaţie ar fi proprietăţile anti-inflamatoare ale alcoolului, precum şi faptul că oamenii care beau moderat duc, în general, o viaţă mai sănătoasă.
Spală-te pe dinţi înainte de culcare
Spălatul pe dinţi ajută danturii, dar şi memoriei. Dacă eviţi spălatul de dinţi înainte de culcare, ţi se inflamează gingiile, iar bacteriile pot ajunge mai uşor în sânge, explică profesorul Jonathan B. Levine. Odată ajunse în fluxul sanguin, bacteriile pot provoca inflamaţii în tot corpul, inclusiv în creier, ceea ce poate duce la disfuncţii cognitive.
Sursa:Gandul.info
Pierderea memoriei este asociată, în general, cu înaintarea în vârstă, însă cercetătorii au descoperit că primele semne ale deteriorării memoriei pot să apară la 20 de ani, scrie Huffington Post. Cu toate acestea, există câteva trucuri simple care te pot ajuta să-ţi aduci aminte pe viitor unde ţi-ai lăsat cheile de la maşină.
Mănâncă pâine prăjită la micul dejun
Carbohidraţii ajută la memorie. Oamenii care au eliminat carbohidraţii din regimul alimentar zilnic au obţinut rezultate mai mici la mai multe teste de memorie decât cei care consumă zilnic pâine şi alte alimente bogate în carbohidraţi, potrivit unei cercetări realizate la Universitatea Tuffs. Corpul transformă aceste substanţe în glucoză care ajută celulele creierului să rămână în formă, spune profesorul Robin Kanarek, autorul studiului.Fă mişcare
Exerciţiul fizic creşte fluxul de sânge din cap, aducând mai mult oxigen şi glucoză, necesare pentru alimentarea celulelor creierului, spun cercetătorii americani. Un studiu a demonstat că după un antrenament intens, creierul tău învaţă cu 20% mai repede decât după o activitate sedentară. Cu cât mişcarea este mai solicitantă, cu atât capacitatea de memorare a creierului este mai mare.
Schimbă-ţi fontul de la calculator
Schimbarea fontului de la calcurator ajută la îmbunătăţirea memoriei de lungă durată, potrivit unui studiu publicat în revista de specialitate Cognition. Un font nou, cât mai diferit de cel vechi, obligă creierul să muncească puţin mai mult, sporind capacitatea de memorare.
Caută ceva pe Google, măcar o dată pe zi
O oră de căutări pe Google îţi poate stimula părţi ale lobului frontal care controlează memoria de scurtă durată, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din California. "Circuitele neuronale implicate în luarea deciziilor devin foarte active atunci când faci o căutare pe Google", explică doctorul Gary Small, autorul studiul. Metoda este, însă, eficientă doar atunci când căutarea este mai dificilă. Spre exemplu, căutarea unui prieten de Facebook nu va avea aceleaşi efecte.
Reţine unde ai parcat
Când îţi laşi maşina într-o parcare opreşte-te puţin şi încearcă să reţii locul exact. Îndepărtează-te puţin şi uită-te la maşină mişcându-ţi ochii de la stânga la dreapta pentru 30 de secunde. Potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători americani, repetarea acestei mişcări poate îmbunătăţi cu 10% memoria de lungă durată.
Bea un pahar cu vin la cină
Consumul moderat de alcool scade riscul apariţiei problemelor de memorie, potrivit unui studiu publicat într-un jurnal de specialitate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care beau în jur de şapte pahare de alcool pe săptămână sunt mai puţin expuse riscului de a suferi de probleme cognitive comparativ cu cei care beau mai mult sau deloc. O posibilă explicaţie ar fi proprietăţile anti-inflamatoare ale alcoolului, precum şi faptul că oamenii care beau moderat duc, în general, o viaţă mai sănătoasă.
Spală-te pe dinţi înainte de culcare
Spălatul pe dinţi ajută danturii, dar şi memoriei. Dacă eviţi spălatul de dinţi înainte de culcare, ţi se inflamează gingiile, iar bacteriile pot ajunge mai uşor în sânge, explică profesorul Jonathan B. Levine. Odată ajunse în fluxul sanguin, bacteriile pot provoca inflamaţii în tot corpul, inclusiv în creier, ceea ce poate duce la disfuncţii cognitive.
Sursa:Gandul.info
Călătorie spre centrul Pământului. 24 de naţiuni declanşează o amplă operaţiune de forare în adâncurile Terrei
Visul omenirii de a călători spre centrul Pământului ar putea fi în aproximativ 10 ani mai aproape de realitate. Un consorţiu format din 24 de ţări, în care rolul principal îl au SUA şi Japonia, va începe, până în 2020, o amplă operaţiune de foraj prin care speră să ajungă până la mantaua Terrei
Până în 2020, va începe o operaţiune de forare în scoarţa Pământului până la 10 Km adâncime, scrie National Geographic. Până acum, cea mai adâncă perforare a scoarţei oceanice nu a depăşit doi kilometri. Forarea se va face , cel mai probabil, pe fundul Oceanului Pacific, unde scoarţa este mai subţire şi se poate ajunge până la zona de discontinuitate Moho, graniţa dintre scoarţa şi mantaua Pământului. În zona Moho se formează cutremurele la mari adâncimi, explică oamenii de ştiinţă.
peraţiunea a fost anunţată de cercetătorii Damon Teagle de la Institutul Naţional de Oceanografie din Southampton, Marea Britanie, şi Benoit Ildefonse de la Universitatea Montpellier din Franţa. În aprilie, cel mai devreme, cercetătorii vor începe să caute locul potrivit pentru demararea operaţiunii, care se află, cel mai probabil, pe fundul Oceanului Pacific. Forarea de pe fundul oceanului este preferabilă datorită faptului că scoarţa marină este mai subţire, faţă de scoarţa continentală, are doar 5 -10 km grosime, faţă de 30-60 km, cât măsoară aceasta din urmă. Adâncimea subacvatică de la care se va perfora scoarţa este de două ori mai mare faţă de nivelul de la care s-a forat pe fundul oceanului până acum. Teagle a mai spus că operaţiunea este finanţată de un consorţiu format din 24 de ţări, în care rolul principal este deţinut de SUA şi Japonia.
Continuarea articolului aici
Sursa : Gandul.info
Până în 2020, va începe o operaţiune de forare în scoarţa Pământului până la 10 Km adâncime, scrie National Geographic. Până acum, cea mai adâncă perforare a scoarţei oceanice nu a depăşit doi kilometri. Forarea se va face , cel mai probabil, pe fundul Oceanului Pacific, unde scoarţa este mai subţire şi se poate ajunge până la zona de discontinuitate Moho, graniţa dintre scoarţa şi mantaua Pământului. În zona Moho se formează cutremurele la mari adâncimi, explică oamenii de ştiinţă.
peraţiunea a fost anunţată de cercetătorii Damon Teagle de la Institutul Naţional de Oceanografie din Southampton, Marea Britanie, şi Benoit Ildefonse de la Universitatea Montpellier din Franţa. În aprilie, cel mai devreme, cercetătorii vor începe să caute locul potrivit pentru demararea operaţiunii, care se află, cel mai probabil, pe fundul Oceanului Pacific. Forarea de pe fundul oceanului este preferabilă datorită faptului că scoarţa marină este mai subţire, faţă de scoarţa continentală, are doar 5 -10 km grosime, faţă de 30-60 km, cât măsoară aceasta din urmă. Adâncimea subacvatică de la care se va perfora scoarţa este de două ori mai mare faţă de nivelul de la care s-a forat pe fundul oceanului până acum. Teagle a mai spus că operaţiunea este finanţată de un consorţiu format din 24 de ţări, în care rolul principal este deţinut de SUA şi Japonia.
Continuarea articolului aici
Sursa : Gandul.info
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)