O pasiune bătută în cuie - Când din marile imperii nu rămâne decât harta

Un colecţionar seamănă cu un îndrăgostit. Ambii sunt mânaţi de pasiune, iar pasiunea nu are nevoie de motivări. Sunt prinşi în mrejele ei, prizonieri pe viaţă. În cămăruţa strâmtă în care lucrează inginerul Gheorghe Nedelcu pereţii sunt plini de hărţi, tapetaţi de sus până jos. Hărţile vechi ale Oradiei sunt la loc de cinste, unele, de pe vremea lui Sigismund Bathori şi Mihai Viteazul, altele şi mai vechi. Are hărţi din toate colţurile pământului, cu reprezentări complicate pe margini, frumos colorate, cu balauri de mare şi fiinţe fabuloase. Colecţionarul nu-şi ţine hărţile între pereţi de sticlă, ci aranjate la loc sigur, în memoria de silicon a computerului.

Într-o cămăruţă strâmtă, lambrisată şi pe tavan, inginerul Gheorghe Nedelcu trebăluieşte la un scanner HP uluitor. În câteva secunde scanează un cearşaf de hartă de peste un metru pătrat şi, din câteva butonări discrete pe ecranul maşinăriei, transferă imaginea pe o imprimantă la fel de uluitoare. Aparatele miaună discret, luminiţele pe ecran clipesc vesele, tamburul cu hârtie prinde să se rotească. Din cuptorul imprimantei iese o mândreţe de hartă pe care stau delicat caligrafiate cuvintele "Section No.53, Colonne No. XLIV", iar în centrul ei apare frumos şi incredibil de precis conturat un oraş: Grosswardein. Este o hartă militară austriacă a "Oradiei Mari" din anii 1860.
"Multă lume nu ştie de unde le vine numele. Tata era originar din Argeş, iar Nedelcu vine de la un cuvânt slav, care înseamnă sărbătoarea de duminică. Apoi Gheorghe vine din greacă şi însemna, la origine, ţăran. Deci sunt un ţăran care lucrează duminica", pufneşte plin de umor inginerul. Gheorghe Nedelcu nu a fost toată viaţa civil, a lăsat uniforma militară în urmă cu mai mulţi ani, când statul român a spus că nu mai are nevoie de aşa multă armată. Fostul ofiţer de transmisiuni a fost nevoit să se adapteze la civilie. O perioadă a predat cursuri de mânuire a calculatorului, apoi s-a implicat trup şi suflet la realizarea proiectului GIS în Bihor, pe care l-a lucrat cap-coadă. În acest moment sistemul este pus la punct, iar Nedelcu este şeful de birou. De câţiva ani lucrează în cadrul Consiliului Judeţean Bihor la instituţia Arhitectului şef şi, de o vreme, s-a trezit prins de pasiunea colecţionării de hărţi.
"Am tone de hărţi, normal, în giga-biţi, le adun din lumea largă cu ajutorul computerului, mai fac schimb cu alţii. Cred că cei care colecţionează hărţi sunt o specie aparte. Uite asta", zice inginerul, dând clic pe o imagine în care apare Harta recensământului neamului pe judeţul Bihor, lucrare făcută în 1930. "Nu există nicio cifră pe hartă, ci doar dreptunghiuri colorate. Ce-i colorat în roşu sunt românii, în galben - ungurii, nemţii - în albastru, în verde - slovacii... Asta-i altă copcioleală deşteaptă", zice inginerul, deschizând un alt program pe computer. Apare harta fostului Imperiu Habsburgic împărţit în pătrăţele, ca o tablă de şah. "Asta-i prima cartografiere austriacă a teritoriului făcută în 1782. Au muncit băieţii ăştia, nu glumă. A doua măsurătoare topografică austriacă a început în 1819, după războaiele cu Napoleon şi a durat până în 1869. Ce au făcut topografii şi cartografii militari este de admirat, au lucrat cu o precizie fantastică. Astăzi, dacă suprapun o ortofotogramă (fotografie aeriană a teritoriului - n.r.) peste o hartă militară austriacă, exactitatea este şocantă", spune inginerul. Hărţile militare şi planurile cadastrale realizate de austrieci au marele avantaj, faţă de orice altă măsurătoare, prin faptul că sunt... primele realizate. Chiar şi astăzi topografii refac schiţele folosind vechile hărţi, renunţând chiar şi la ortofograme, pentru că cele făcute de austrieci sunt extrem de precise şi conţin planurile cadastrale de acum 150-200 de ani.
Harta oraşului Oradea împreună cu împrejurimile, realizată după a doua cartografiere este o adevărată operă de artă, ca, de altfel, întreaga hartă militară imperială. Fiecare pătrat din "harta mare" este împărţit, la rândul lui, în alte pătrăţele, fiecare din el conţinând harta unei regiuni. Fiecare drumeag, pădure, movilă sau ridicătură de pământ, pârâu, cimitir sau clădire întâlnită de militari pe sectorul care le-a fost repartizat, fiecare detaliu a fost trecut minuţios pe hartă. Totul este notat de mână în culori distincte, iar harta parcă respiră. Meticuloşi, austriecii au notat denumirile localităţilor, a văilor sau dealurilor după graiul locuitorilor din zonă, folosind însă alfabetul german, astfel că apar scrise denumiri precum Dyalu Vielor sau Valea Korbului. În cazul unor localităţi sunt trecute denumirile în maghiară, iar imediat sub numele maghiar sunt scrise denumirile româneşti. "Chestii militare", explică colecţionarul, "dacă ajungeau cu armata în zonele respective, pe timp de război, ofiţerii trebuiau să identifice rapid unde se află, de aceea trebuiau păstrate denumirile date de locuitorii de acolo, aşa se explică abundenţa denumirilor româneşti din Transilvania, Banat şi Crişana", spune fostul militar, care se descurcă binişor şi în ungureşte, limbă deprinsă pe linie maternă.
Hărţile militare mai au un schepsis, pe fiecare margine din dreapta există o legendă, pentru fiecare localitate în parte. Astfel, Statul Major austriac putea cunoaşte, consultând o hartă, ce resurse avea o localitate din orice cotlon al imperiului. Spre exemplu, din Comitatul Bihor, Armata imperială se putea baza pe următoarele resurse: Sântadrei - 200 de case, 35 de atelaje, 250 de bărbaţi şi 65 de cai; Borş - 225 de case, 30 de atelaje, 300 de bărbaţi şi 60 de cai, Oradea: 2.461 de case, 300 de atelaje, 5.000 de bărbaţi şi 800 de cai etc.
Cu toate miile de hărţi adunate în ultimii doi ani, inginerul Nedelcu are un of la inimă: nu a reuşit să facă rost de întreaga hartă a Imperiului Austro-Ungar, lipsindu-i Ardealul. Harta lui se opreşte pe culmile Apusenilor, undeva la graniţa Bihorului cu judeţul Cluj. De aceea tare mult ar vrea să întâlnească alţi colecţionari cu care să facă schimb de hărţi şi informaţii. Iar într-o lume plină de pasiuni, evident că va reuşi într-o zi să mai adauge alte câteva zeci de giga-biţi colecţiei sale...
Sursa : Crisana 

O cetate de pământ a fost descoperită în Bihor între Ineu, Şuşturogiu, Burzuc şi Almaşu Mic

O fortificaţie de pământ necunoscută până acum a fost descoperită de Nicolae Nistoroiu, doctorand în istorie. Epoca în care a fost ridicată va fi stabilită în urma săpăturilor arheologice programate pentru primăvara anului viitor.
Fortificaţia aşezată într-o pădure între localităţile Ineu, Şuşturogiu, Burzuc şi Almaşu Mic, se încadrează în categoria fortificaţiilor de tipul „pinten barat”, fiind protejată din trei părţi de pante abrupte şi închisă în cea de-a patra parte de un şanţ şi de un val de pământ, destul de bine păstrate. Se presupune că, în timpul ei de glorie, cetatea era întărită cu buşteni.
Descoperire importantă
Cetatea de pământ a fost descoperită în 20 iunie 2010, de Nicolae Nistoroiu, doctorand la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, din cadrul Universităţii din Oradea, în timpul unei cercetări pe teren. Descoperirea a fost făcută publică abia în luna decembrie.
„Era nevoie de verificări pentru a vedea dacă nu cumva cetatea figura în lista de patrimoniu, dacă existenţa fortificaţiei nu fusese deja semnalată. Ştiam că era ceva nou, o descoperire importantă, dar voiam să fiu sigur”, a spus doctorandul. Certificarea cetăţii a fost făcută de un colectiv de specialitate, cum este cel de istorici al publicaţiei Muzeului Ţării Crişurilor, anuarul „Crisia”.
Săpături în 2011
Deocamdată, nu a fost fixată epoca în care a fost ridicată fortificaţia, acest lucru urmând să fie stabilit după efectuarea săpăturilor arheologice programate pentru primăvara anului 2011. „Păstrarea în bune condiţii a cetăţii se datorează şi faptului că se află pe un pinten de deal, greu accesibil, acoperit cu pădure. În plus, sătenii din zonă ocolesc locul din cauza unei legende potrivit căreia sus, în vârful dealului, s-ar găsi o groapă neştiută fără fund, în care ei ar putea să cadă”, a spus Nicolae Nistoroiu.
„Vreau să-i descurajez pe căutătorii de comori spunând că am făcut o ieşire pe teren împreună cu arheologul Doru Marta şi nu am găsit asemenea relicve”, a subliniat doctorandul.
Sursa : Historia

Din misterele Bihorului: Cetate de pământ descoperită de un doctorand

Pasiunea pentru istoria românilor şi amintirile din copilărie l-au ajutat pe un orădean să ajungă la un pas de a dezvălui unul dintre misterele Bihorului. În împrejurimile Almaşului Mic (comuna Sârbi) a găsit urmele unei cetăţi de pământ, într-o zonă împădurită şi pitorească, dar ocolită cu teamă de localnici. Cetatea a fost necunoscută până acum istoricilor, o cercetare despre aceasta fiind publicată în luna în curs în revista de specialitate "Crisia", a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.
Corespondentul TVR din Bihor Nicolae Nistoroiu cunoaşte judeţul ca-n palmă. Meseria de jurnalist l-a purtat pe toţi coclaurii judeţului, şi nu numai, acoperind cu corespondenţe pentru postul naţional de televiziune şi evenimente din zone întinse ale Europei Centrale. Pasiunea pentru istoria românilor o are de mic, iar acum, la anii maturităţii, este doctorand în istorie la Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale. "Citeam o carte despre cetăţile dacice, modelul după care sunt concepute şi construite. La un moment dat, am ajuns la descrierea unei fortificaţii tip pinten barat, când brusc mi-am dat seama că am văzut urmele unei astfel de cetăţi de pământ. Ştiam locul încă din copilărie, este în apropierea localităţii Almaşul Mic, iar sătenii au legende interesante despre acea zonă", ne-a relatat autorul descoperirii. În iunie 2010, corespondentul TVR, împreună cu doi prieteni localnici-însoţitori, a făcut o cercetare la faţa locului. "Sătenii povestesc despre valurile de pământ că datează de pe vremea turcilor şi ocolesc zona ca şi cum ar fi bântuită. În folclorul local se spune că există, chiar în vârful valului de pământ ascuns în pădure, o groapă fără fund", povesteşte amuzat Nistoroiu. Aşezată într-o pădure între localităţile Ineu, Şuşturogiu, Burzuc şi Almaşu Mic, cetatea de pământ se încadrează în categoria fortificaţiilor de tipul "pinten barat", fiind protejată din trei părţi de pante abrupte şi închisă în cea de-a patra parte de un şanţ şi de un val de pământ, destul de bine păstrate. Se presupune că, în timpul ei de glorie, cetatea era întărită cu buşteni. Deocamdată, nu a fost fixată epoca în care a fost ridicată fortificaţia, acest lucru urmând să fie stabilit după efectuarea săpăturilor arheologice programate pentru primăvara anului 2011. Păstrarea în bune condiţii a cetăţii se datorează şi faptului că se află pe un pinten de deal, greu accesibil, acoperit cu pădure. Certificarea cetăţii a fost făcută de un colectiv de specialitate de la Muzeul Ţării Crişurilor. "La circa un kilometru sud de aşezare (Almaşu Mic), se află un pinten de deal, acoperit de Pădurea Ţâclu, care domină valea. Sus, pe platoul dealului, se află o veche fortificaţie, necunoscută până acum în literatura de specialitate. Fortificaţia este situată aproape de izvorul văii, pe înălţimea aflată la confluenţa principalului curs de apă cu un alt curs minor, care vine din partea stângă a sensului de mers dinspre sat. Cetatea se încadrează, după toate aparenţele, în categoria fortificaţiilor de tipul pinten barat. Protejată din trei părţi de pante abrupte, fortificaţia este închisă în cea de-a patra parte de un şanţ şi de un val de pământ, destul de bine păstrate", arată Nistoroiu. Acesta presupune că cetatea de pământ datează de pe vremea dacilor sau că face parte dintr-un ansamblu de fortificaţii şi refugii întărite ale ducelui Menumorut. Datarea precisă a acesteia va putea fi realizată însă doar după efectuarea unor săpături arheologice. "Vreau să-i descurajez pe căutătorii de comori spunând că am făcut o ieşire pe teren împreună cu arheologul Doru Marta şi nu am găsit asemenea relicve. Ceea ce sperăm să găsim sunt obiecte de ceramică pe baza cărora să putem data epoca în care a fost ridicată cetatea", a precizat doctorandul Nicolae Nistoroiu.
De remarcat e faptul că fortificaţia se situează în apropierea unui alt obiectiv istoric, asemănător ca formă şi amplasare. Este vorba de cetatea de la Şuşturogiu (comuna Cetariu), situată, în linie dreaptă, la mai puţin de patru kilometri sud-vest de fortificaţia de la Almaşu Mic. Cetatea de la Şuşturogiu a fost cercetată la suprafaţă, la începutul anilor '70, de istoricul Sever Dumitraşcu, acesta rezervându-i un mic fragment într-un studiu de-al său dedicat cetăţilor dacice din Crişana.
Anuarul Crisia
„Crisia" este publicaţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, deschisă specialiştilor din ţară şi din străinătate. Scopul declarat al revistei este acela de a publica rezultatele cercetărilor de istorie şi arheologie, prin studii şi materiale referitoare în primul rând la judeţul Bihor, dar şi la alte spaţii. Prin valorificarea unor informaţii inedite şi interesante, aceasta şi-a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea istoriografiei transilvănene.
Sursa : Crisana

Si NSA a declasificat documente OZN

Agentia noastra a mai comentat faptul ca omenirii i se pun la dispozitie din ce in ce mai multe secrete privind viata extraterestra, ca si cum ar trebui sa fie pregatita pentru o urmatoare intalnire de gradul III, foarte apropiata in timp. Dupa ce filmele americane ne tot introduc in imagini apocaliptice, izbiri cu asteroizi, sau planete nedescoperite, ca sa nu mai vorbim de extraterestri, acum si organismele guvernamentale americane fac acelasi lucru. Cat despre Wikileaks, au aparut si aici o serie de documente referitoare la fenomenul OZN.
Recent, FBI a declasificat documente referitoare la OZN, la incidentul de la Roswell si la autopsierea extraterestrilor, dar si cu privire la alte incidente ce au framantat lumea si care au fost considerate pana acum simple "teorii ale conspiratiei", asa cum se spune si depre Planeta Nibiru, despre Sfarsitul Lumii in 2012, despre Calendarul Maias etc.
Interesant este ca nici n-a terminat bine FBI (Federal Beaureau Of Investigations) sa "dea drumul" catre marele public documentelor clasificate ca, iata, saptamana aceasta a inceput cu declasificarea documentelor NSA (National Security Agency), tot referitoare la OZN si extraterestri. Documentele OZN la care facem referire pot fi gasite la adresa de aici.
De departe, unul dintre cele mai interesante dintre acestea, ce se refera la inteligenta extraterestra se numeste "NSA Technical Journal Vol XIV No 1 with FOIA Case number 41472 - Key To The Extraterrestrial Messages".
Documentul este scris de Dr. Howard H. Campaigne, si prezinta o serie de 29 de mesaje receptionate din afara spatiului, iar articolul se doreste a fi un cod de decriptare a acestor mesaje, in fapt o dovada a legaturii noastre cu lumea extraterestra.
"Acest document nu numai ca demostreaza si confirma prezenta extraterestrilor, dar si faptul ca Guvernul SUA a receptionat transmisiuni de la civilizatii din afara sistemului nostru solar.", explica  Dr. Campaigne.
Colaboratorul nostru Cristian Negureanu, specialist in Misterele Lumii Actuale, ne explica: "Este limpede ca autoritatile lumii, mai ales cele americane nu mai pot tine mult timp sub tacere acest fel de fenomene ce implica viata din afara spatiului. Toate acestea declasificari oficale, dupa ce pana acum am asistat doar la cele cinematografice, sau cele induse de ei prin internet, sunt teste pentru omenire daca e pregatita pentru marele adevar ce i se va pune in fata intr-o buna zi si despre care cei ce conduc lumea stiu deja. Ei bine, acel timp este din ce in ce mai aproape"
Sursa Agentia.org

Armonia familială I.

Există pereche ideală? Nu există, dar majoritatea perechilor, conştient sau nu, tind spre ideal. Dar avem nevoie de perechi ideale? Nu. În schimb, este nevoie de cupluri adaptabile şi adaptate, realiste, dar dispuse şi la o doză de romantism care îndulceşte, înmănunchează, alătură perechile, cupluri pragmatice, dar care nu resping nici visele cotidiene sau măreţe.
“Fiecare familie pleacă de la ideea de a fi perfectă. Pe de altă parte, fiecare familie îşi ştie limitele şi greşelile, chiar dacă nu le recunoaşte, şi tinde către o perfecţiune, aşa cum este ea înţeleasă de membrii ei. Concluzia studiilor mele, ale discuţiilor avute cu zeci de persoane, este una singura: familia ideală nu există, pentru că nu există oameni ideali, oameni perfecţi!”, afirmă psihiatrul Serge Hefez, psihoterapeut specializat în problemele de cuplu.
O familie armonioasă se bazează pe dragoste, comunicare, comuniune emoţională şi spirituală, autoritatea parentală, dar şi pe asigurarea nevoilor de dezvoltare personală. Teoretic toate familiile ar putea funcţiona optim. Dar în toate familiile găsim disfuncţii de comunicare, interrelaţionare, conflicte privind educarea copiilor, bugetul familiei, profesionalizarea sau ocuparea unui loc de muncă, petrecerea timpului liber, relaţiile sexuale şi altele.
Psihologul Anne Pernot-Masson scrie în cartea sa “Bilanţul părinţilor”, publicată în 2007 la editura Payot, din Paris: “Extrem de mulţi părinţi fac un cult din a insufla copiilor lor ideea de succes şi performanţă ca unice căi spre fericire. De aici o atitudine uneori aproape tiranică faţă de copil, care este împins, îndemnat, obligat la performanţă. Aceşti părinţi îşi asumă riscul de a deveni oameni măcinaţi de dezamăgiri, de vinovăţii, în timp ce copiii lor, nişte incapabili să se adapteze ori să găsească propriul drum în viaţă”.
Teoretic, familia este refugiul unde găseşti pace, linişte, intimitate şi armonie. De fapt, oamenii au sentimente amestecate, contrare, opinii diferite, dorinţe contradictorii. Încercarea de a nega aceste aspecte ar fi o absurditate. Serge Hefez avertizează că "armonia în familie nu este consecinţa faptului că toată lumea iubeşte pe toată lumea, ci este consecinţa unui echilibru între cenzura impusă de familie şi autocenzura. Adică “nu fac şi nu spun lucruri pe care ştiu că nu am voie să le spun, pentru că acestea sunt regulile familiei şi, nu fac şi nu spun lucruri, care ar deranja armonia familiei mele'". Inevitabil aceasta aduce dupa sine conflicte, fie interioare, fie între membrii familiei (între soţi, între fraţi sau între părinţi şi copiii).
Comunicarea ocupă un loc central în toate situaţiile, şi în cele de împărtăşire a experienţei personale, a gândurilor, emoţiilor, şi în dialogurile privind judecăţile de valoare asupra fenomenelor din jurul nostru sau comportamentului uman în general şi în cazuri concrete, dar şi în demersurile de a exprima opiniile diferite, chiar contrare. Discuţiile trebuie purtate fără nervi, ostilitate, ranchiună, evitând acuzaţiile fără argumentaţia necesară.
Sursa Rasunetul

Invenţie inedită realizată de patru tineri bistriţeni. Aceştia au făcut un kart care funcţionează cu maşini de găurit şi vor participa cu el la un concurs internaţional.

Bogdan Pop Coman, Cătălin Boantă, Adrian Fetti sunt studenţi la Politehnică şi, împreună cu Raul Marina au realizat un proiect inedit. Aecştia au reuşit să facă, în timpul liber, un kart care funcţionează cu maşini de găurit cu acumulatori electrici. Practic, cei patru au confecţionat kartul la care se ataşează şase maşini de găurit electrice. Maşina are autonomie de până la un kilometru şi poate atinge viteza de 60 km/h. Invenţia va fi testată, pentru prima dată în Bistriţa, la Crosul Gabriela Szabo.

Tinerii bistriţeni vor participa la un concurs internaţional organizat în 16 aprilie, la Miskolc, în Ungaria, alături de peste 100 de concurenţi.

Ilva Mică:„Era o ruşine să nu ştii a ţese, să nu ştii să îţi faci haine pentru a fi mândră între fete“

În comuna Ilva Mică( Bistrita-Nasaud ) încă sunt femei care au stative  (n.r.război de ţesut manual) şi ţes pânzături colorate şi înflorate pentru fetele din sat, dar şi pentru femeile deja trecute de tinereţe, care vor totuşi să aibă haine noi pentru cele mai importante sărbători tradiţionale: Crăciun, Paşte, Rusalii.

Tanti Lenuţa Nechiti are 64 de ani şi este printre puţinele femei din zonă care mai ţes pânzături. „Mă ştie toată valea, deşi eu nu cunosc multă lume cum era mai demult că acum sunt trecută, dar toţi mă caută să le fac pânzături. Aş face cu mare drag la toată lumea, dar nu am vreme şi nu văd. Acuma am pus pe stative pentru o nepoată de la Timişoara şi mai iau aşa din când câte o comandă. Ar fi bine dacă aş avea pe cine să învăţ, dar în aste vremuri nimeni nu vrea să înveţe”, povesteşte tanti Lenuţa.

 Meşterul popular povesteşte că, în vremurile trecute, era obligatoriu ca fetele să ştie să ţese, să-şi facă haine, că altfel nu le lua nimeni de soţii. „Atunci era o ruşine să nu ştii a ţese, să nu şti să îţi faci haine pentru a fi mândră între fete. Veneau feciori şi te batjocoreau dacă nu aveai ţăsături şi pânzături cum trebuie. Acuma nimenea nu mai vrea să înveţe, mai bine îşi cumpără, sau nu le mai fac aşa cum trebuie, cum era pe vremuri, din pânză ţesută în casă tot costumul popular. Atuncea făceam totul de la zero, acuma mai puţin. Şi, ia, noi ne ducem şi nu mai are cine să facă, rămân doar acelea făcute de noi” mai spune tanti Lenuţa.

Aceste obiceiuri ale satelor transilvănene se pierd încet, încet sau rămân închise în lada de zestre a unor meşteri populari cum e tanti Lenuţa. „Eu am învăţat singură să ţes că mama nu mă lasă şi hainele făcute de ea nu îmi plăceau. Eu nu înţeleg de ce acuma fetele nu mai învaţă să facă haine în casă. Se pierde tradiţia şi e mare păcat” adaugă tanti Lenuţa.

Autor: Dana Reghina Ilieş

Sursa : Observator ( Bistrita Nasaud )

Maieru: Sculptorul în lemn de pe „Arinete“

Dacă vizitezi comuna Maieru ( Bistrita Nasaud ), poţi avea parte de foarte multe surprize. În primul rând te fură peisajul, iar dacă întrebi încoace, încolo ce ai putea vedea în localitate, oamenii te îndrumă fie la muzeul „Cuibul visurilor”, casa în care şi-a petrecut o parte din copilărie scriitorul Liviu Rebreanu, fie către diferiţi localnici care fac ceva deosebit, cum ar fi sculptorul Aurel Berengea 

 

Aşa că n-ai decât să o porneşti spre „Arinete”, dealul pe care îşi are casa sculptorul, pentru a-i vedea minunatele lucrări. După mai bine de 20 de minute de urcat, ajungi la o casă mică ţărănească cu cerdac, unde te întâmpină sculptorul şi mama sa.

A învăţat sculptură la Maramureş

Aurel Berengea nu are studii de specialitate, dar din mâinile sale ies nişte lucrări minunate. Bărbatul, ajuns la vârsta de 62 de ani, povesteşte cu mare drag despre primele sale contacte cu sculptura. „Am fost o vreme suplinitor în învăţământ, lucram la Maramureş, iar în vacanţele de vară mergeam cu unul dintre meşterii de acolo la sculptat la porţi. Acolo am învăţat, practic, cum se face şi am avut ca dascăl poate pe cel mai bun meseriaş din Maramureş, domnul Andreica”, povesteşte sculptorul. Multă vreme după aceea nu a mai lucrat, dar acum 12 ani am găsit timpul necesar şi răbdarea pentru a sculpta.

 A început uşor cu basoreliefuri, după care a trecut la sculptură tridimensională. „Mai întâi am făcut icoane în basorelief, pe care ulterior le şi pictam, apoi am trecut la forme mai complicate. Am făcut machete. Am de la începuturi chiar machetele unor gospodării tradiţionale, inspirate din gospodăriile de la Maieru”, adaugă sculptorul.  

Acesta s-a inspirat în lucrările sale din folclorul din zonă, dar şi-a exploatat foarte mult imaginaţia. „Am lucrat mult, am făcut şi feciorul îmbrăcat în costum tradiţional cu clop cu pană de păun şi fată cu poale, pânzături, cămaşă tradiţională şi tot ce trebuie şi nu am lucrat după fotografii. La început, am rugat o fată din vecini să se îmbrace în costum popular sau am mai îmbrăcat mătura ca să mă ajut, dar mai târziu nu am mai avut nevoie. La fiecare lucrare am gândit o temă, chiar şi cele abstracte au teme lor. De exemplu, la cea cu nuca şi mâna m-am gândit eu că ar putea avea o legătură cu omul care forţează dezvoltarea naturii.”, mai spune Aurel Berengea.

Sculptorul comunei

Pe Aurel Berengea îl cunosc majoritatea oamenilor din comuna Maieru, mai ales că la începuturi făcea draperii şi diverse obiecte pentru localnici. „O vreme am făcut draperii, aşa să mai fac un ban, dar acum nu mai fac pentru că nu mai sunt la modă draperiile sculptate în lemn. Pentru biserica catolică îmi amintesc că am făcut mai demult o cruce, de atunci mă ştie mai mult lumea. Acuma ce mai fac sunt pluguşoarele pentru copii. Iarna asta chiar am făcut câteva”, povesteşte sculptorul.

Sculptură în lemn uscat

Lucrările lui Aurel Berengea sunt unice şi prin stilul pe care îl adoptă şi pentru faptul că sunt lucrate în lemn uscat şi sunt făcute integral de mână. „Am lucrat doar cu dalta şi cu maiul, nu am avut drujbă sau alte obiecte de care să mă ajut. În plus, e foarte greu să lucrezi lemnul uscat. În general, sculptorii lucrează în lemn verde care este mai uşor de modelat. Cu lemnul uscat e mai greu, însă au un avantaj major, nu crapă după ce se usucă. Multă lume care le-a văzut m-a întrebat de ce nu este crăpat lemnul după atâta vreme şi mereu spuneam că prefer să las lemnul la uscat 2-3 ani decât să îl lucrez verde, pentru a avea lucrări durabile”, adaugă Aurel Berengea.

Renunţă cu greu la lucrările sale

Sculptorul îşi iubeşte foarte mult lucrările. Deşi ar putea să câştige bani frumoşi dacă le-ar vinde nu se poate despărţi de ele. Le păstrează acasă aranjate frumos în „casa dinainte”, cum spune mama sa şi le arată cu mândrie oricui îi trece pragul. „Nu le-am vândut, îmi sunt prea dragi, deşi au insistat multe persoane să le dau. Nu am nevoie de bani aşa că bine stau acolo unde stau, poate le vor vinde nepoţii,că am destui”, spune Aurel zâmbind.

Sculptură în lemnul instrumentelor muzicale

Lucrările sculptorului de pe „Arinete” sunt lucrate în lemnul instrumentelor muzicale - paltinul, care este un lemn fin şi destul de elastic. „Aproape toate sunt din paltin, am câteva din tei , plop şi cireş, dar nu foarte multe. Cele din paltin rezistă cel mai bine, la cireş am observat că deşi este uscat crapă destul de repede”, mai spune Aurel Berengea.

Îndeletnicirea de iarnă

Sculptorul a umplut „casa dinainte” cu lucrări în 12 ani în care a migălit doar câteva luni pe an şi în special iarna, cum spune o vorbă din bătrâni la gura sobei. „La fiecare sculptură lucrez cel puţin şapte, opt zile, dar nu am lucrat decât iarna şi nici nu mi-am amenajat un atelier, de multe ori lucram la finisaje chiar în casă. Vara aveam alte lucruri de făcut, aşa-i îi la sat, mai mergi la cosit la prăşit, nu ai timp de artă”, spune sculptorul.

 Deşi se mândreşte cu lucrările sale sculptorul are un singur regret, că nu a făcut studii de specialitate. „Am lucrat tot ce mi-a trecut prin cap, am făcut şi sculptură abstractă şi după temă dată, dar totul aşa după mintea mea pentru că nu am studii. Măcar o cărticică de aş fi studiat poate mă aveam mai bine cu termenii şi cu tehnica de lucru”, povesteşte Aurel Berengea.

Autor: Dana Reghina Ilieş
Sursa: Observator (BN)

Trafic de organe-Cum poţi ajunge din turist, un donator de organe, fără să-ţi dai seama

Jefuit de un rinichi în timp ce se ducea să se distreze cu familia în Bulgaria
ouă  familii de români domiciliate în Constanţa au plecat pentru câteva zile să se distreze în Bulgaria. Asta se întâmpla la începutul lunii iunie a.c. Toţi au plecat cu un singur autoturism marca Cielo înmatriculat în Constanţa. Ajunşi într-o benzinărie aflată la intrarea în oraşul bulgăresc Varna, toţi pasagerii autoturismului, în afară de şofer, au intrat în magazinul benzinăriei pentru a-şi lua câte ceva de băut şi dulciuri. La ieşirea din autoturism şi-au luat cu ei doar ceva mărunţiş, restul actelor şi banilor precum şi telefoanele mobile, rămănând în maşina în care se afla şoferul.
După aproximativ 15 minute, după ce ieşiseră din magazinul benzinăriei, cei trei constănţeni, soţia celui de la volan şi ceilalţi doi soţi, au rămas stupefiaţi constatând că atât maşina cu care veniseră, cât şi şoferul dispăruseră. Au aşteptat ore în şir sperând că acesta se va întoarce să-i ia de acolo. În condiţiile în care, toate documentele, paşapoarte, acte de identitate, bani etc, se aflau în maşina dispărută, cei trei rămaşi în benzinărie au intrat în panică, mai ales că se lăsase seara. Au anunţat poliţia bulgărescă, dar fără nici un rezultat. Abia a doua zi după-amiază, au întâlnit în aceeaşi benzinărie alt grup de români venit cu un autocar, dar care plecau spre ţară, spre Bucureşti. Cu greu au convins organizatorii excursiei care se aflau în autocarul cu români, să-i lasă să urce şi să-i lase la punctul de trecere al frontierei de la Vama Veche. Ajunşi în Vama Veche, la punctul de frontieră bulgăresc, vameşii bulgari iniţial nu au vrut să-i lase să treacă frontiera spre România deoarece nu aveau acte, după multe insistenţe şi lacrimi, bulgarii au solicitat omologilor lor români să vină şi să însoţească grupul celor trei constănţeni către punctul vamal şi de frontieră românesc. Şi aici, cei trei constănţeni au fost din nou luaţi la întrebări în legătură cu documentele de călătorie precum şi în legătură cu povestea dispariţiei misterioase a şoferului şi a maşinii cu care ieşiseră din ţară. Românii de la frontieră au luat ca pe o glumă povestea şi au replicat: „Lasă că vine el înapoi, cine ştie poate că s-a încurcat cu ceva amici pe la vreo cârciumă şi a uitat de voi”.

2.000 de euro, taxa pentru recuperarea celui răpit

După trei zile de la întoarcerea în ţară, văzând că acesta nu mai vine, soţia celui dispărut a anunţat poliţia declarând dispariţia soţului cerând în acelaşi timp autorităţilor să intervină pe lângă omologii din Bulgaria pentru găsirea acestuia. Timp de două săptămâni, nimeni nu a dat nici un semn în legătură cu soarta celui dispărut. La un moment dat, un individ cu accent puternic slav, a sunat pe telefonul fix de la domiciulul dipărutului contactând-o pe soţia acestuia. În câteva cuvinte stâlcite în româneşte, individul a sfătutit-o pe soţia celui căutat să facă rost de 2.000 de euro şi a doua zi să vină în acelaşi loc, în aceeiaşi benzinărie de la intrarea în Varna să-şi recupereze soţul, cică găsit de un localnic bulgar, dar fără să anunţe poliţia sau altceva, dacă mai vrea să-l vadă întreg.. Femeia dispărutului nici nu a mai stat pe gânduri, şi-a anunţat  o rudă pe care a rugat-o să o ducă la locul stabilit a doua zi. La frontieră a trecut cu paşaportul pe care-l lăsase acasă, deoarece la prima tranzitare a folosit buletinul rămas în autoturismul dispărut. Ajunsă la locul şi momentul stabilit prin telefon cu individul care o sunase, femeia şi-a găsit exact în locul de unde coborâseră din maşină în urmă cu peste două săptămâni, atât soţul dispărut cât şi maşina. Soţul se afla la volan şi părea ameţit. Lângă maşină se afla un autoturism de teren de culoare neagră, probabil cu numere false şi cu geamuri negre. De acolo a coborât un individ corpolent care purta pe faţă o pereche de ochelari de schi, probabil pentru a nu fi fotografiat sau recunoscut. Acesta a luat banii de la femeie şi i-a dat în schimb cheile de la maşina în care se afla soţul acesteia. Înainte de a se urca înapoi în maşină, individul i-a mai spus femeii că soţul ei fusese înjunghiat în spate într-un local din Varna şi că a fost tratat la un spital.

„Înjunghiat” de un chirurg

Fericită că şi-a „recuperat” soţul, femeia s-a urcat în maşină şi a constatat cu ochii ei că acesta se afla într-o stare  ciudată, o combinaţie între somnolenţă şi ameţeală accentuată. Parcă era sub influenţa unui calmant sau drog puternic. În maşină a găsit absolut toate documentele, banii, telefoanele şi ce mai aveau acolo înainte de a dispărea autoturismul cu tot cu soţul ei. Nu lipsea nimic din maşină. Până în Constanţa a condus femeia, iar la punctele de frontieră bulgăreşti şi româneşti au trecut fără probleme. Ajunşi la domiciliu, soţul femeii începuse să se trezească din starea în care se afla. La un  moment dat acesta s-a dus să-şi facă un duş şi a rămas uimit când s-a privit în oglindă, constatând că pe spate avea o tăietură care era cusută cu aţă chirurgicală. El habar nu avea ce se întâmplase, iar soţia i-a spus şi ea ce-i comunicase bulgarul, cum că fusese victima unei altercaţii dintr-un restaurant din Varna şi că fusese înjughiat în spate. Bărbatul nu-şi mai amintea absolut nimic în afară de faptul că fusese la un moment dat într-o benzinărie din Bulgaria. A doua zi, cei doi soţi s-au dus la un medic pentru a vedea în ce stadiu se afla rana din spatele bărbatului şi eventual pentru a-i face o toaletare corespunzătoare. Medicul a văzut rana şi le-a spus celor doi că acea rană nu e rană produsă prin înjunghiere, ci este o  incizie făcută de un chirurg specialist. Medicul le-a recomandat să se ducă şi să efectueze o radiografie, lucru pe care l-au şi făcut. Stupoarea şi spaima mai ales au fost la radiolog, unde acesta din urmă a constatat că bărbatului îi lipsea de fapt un rinichi. Concluzia a fost că acea operaţie a fost făcută cu scopul recoltării unui rinichi sănătos în scopul efectuării unui transplant.

Spaima şi teroarea închid gurile victimelor

Reporterii DEZVĂLUIRI au intrat în posesia acestor informaţii în urma unor discuţii cu un prieten de familie al celor doi soţi. Încercând că obţină o declaraţie verbală de la cei doi în legătură cu evenimentul descris mai sus, cei doi au susţinut informaţiile aflate de jurnalişti, dar au refuzat categoric publicarea numelor lor. Sub motivul că le este teamă de faptul că vor avea de suferit atât din partea răpitorilor bulgari, dar şi din partea autorităţilor româneşti care le-ar putea, pe de o parte să le pună viaţa în pericol, pe de altă parte ancheta autorităţilor să le facă din nou viaţa un calvar, cei doi au insistat să fie lăsaţi în pace: „Şi dacă vorbesc, îmi recuperez rinichiul?”. Cert este că la momentul de faţă autorităţile române, în stilul tipic neprofesionist, ar putea acuza chiar victima că s-a dus în Bulgaria expres pentru a-şi dona pe bani rinichiul. Dar cum starea materială a familiei afectate de această situaţie este chiar una destul de bună, ipoteza donatorului de bună voie este exclusă.

Traficul de organe nu cunoaşte criza

În urmă cu cinci ani, canalul CBS News a transmis un documentar, filmat de postul spaniol Antenna 3, în care unor reporteri incognito din Mexic li s-a cerut de către un preot, care era intermediarul unui doctor, până la un milion de dolari pentru un singur rinichi. O licitaţie pentru un rinichi uman desfăşurată, în februarie 2000, pe cunoscutul site de internet eBay, ajunsese la o ofertă de 100.000 de dolari înainte ca reprezentaţii companiei să îi pună capăt. O altă licitaţie desfăşurată în septembrie 1999 a atras 5,7 milioane de dolari, deşi a fost vorba mai degrabă de o falsă licitaţie.
Traficul de organe a înflorit în Bulgaria,Turcia, Europa Centrală, în special în Cehia şi în Caucaz. Aceste operaţiuni se bazează pe donatori din Turcia, R.Moldova, Rusia, Ucraina, Belarus, România, Bosnia, provincia sârbă Kosovo, Macedonia, Albania şi din alte ţări est- euro pene.
Donatorii îşi vând rinichi, plămâni, bucăţi din ficat, chiar cornee, oase, tendoane, valve cardiace, piele şi alte bucăţi de organe din corpul omenesc care pot fi vândute. Organele sau bucăţile de organe sunt păstrate la temperaturi foarte joase şi transportate aerian către centre ilegale de distribuţie din SUA, Germania, Scandinavia, Marea Britanie, Israel, Africa de Sud sau din alte locaţii din ţări prospere.
Traficul de organe a devenit o afacere internaţională, în care sunt implicaţi doctori din India, Thailanda, Philipine, Brazilia, Turcia şi Israel care caută în Balcani sau în alte regiuni sărace astfel de “resurse”. Cotidianul american The Washington Post, nota într-o ediţie din noiembrie 2002, că într-un singur orăşel din R. Moldova, 14 din 40 de bărbaţi şi-au vândut organe, împinşi de sărăcie.
Autorităţile americane au monitorizat o reţea din SUA care se aproviziona de doi ani din R. Moldova.
Furtul şi traficul cu organe în Ucraina sunt operaţiuni discrete. Potrivit agenţiilor de ştiri, în august 2002, trei doctori ucraineni au fost acuzaţi de trafic de organe provenite de la victimele accidentelor rutiere. Doctorii foloseau elicoptere pentru a transporta rinichi şi plămâni în spitale din apropiere. Pentru fiecare organ, cereau până la 19.000 de dolari.
Un articol de Ştefan Doru COPOŢ
Sursa : Dezvaluiri.ro

Cum se fabrica o stire - bomba - "Sperietoarea săptămânii – asteroidul care va trece aproape de Pământ"

upă epuizarea subiectelor „Super Luna” şi „gaura din stratul de ozon”, presa română a mai înghiţit nemestecată o altă poveste apocaliptică, legată, de această dată, de un asteroid. Pornind de la relatările NASA şi ale altor agenţii spaţiale, ştiriştii români au umflat un balon de săpun, transformând o ştire banală, într-un subiect de senzaţie. Ca în cazul Super Lunii, povestea a ajuns în buletinele de ştiri direct din blogosferă. Partea cea mai amuzantă este aceea că, în timp ce românilor li se povestea despre asteroidul ce va trece „periculos de aproape de Terra”, comunitatea ştiinţifică ajunsese la concluzia că obiectul ceresc nu are nicio şansă de a pune în pericol planeta noastră, şi asta încă din aprilie 2010. Ştirea a explodat pe ecranele televizoarelor din ţara noastră pe 8 aprilie 2011. Asteroidul cu pricina fusese trecut în categoria de risc zero încă din 9 aprilie 2010 – în urmă cu fix un an!
Un articol de Răzvan PETRE
Departe de a se panica, astronomii din întreaga lume se bucură, pentru că apropierea asteroidului este un eveniment rar. Deşi nu va impresiona prin strălucirea sa, corpul ceresc va fi „filat” de instalaţiile radar deţinute de agenţiile spaţiale, care speră să afle astfel mai multe despre evoluţia galaxiei, dar şi despre conţinutul mineral al acestui asteroid.
O piatră pe cer

Asteroidul YU55 (căci despre el este vorba) nu a fost considerat niciodată a fi o mare primejdie pentru viaţa pe Terra. Având circa 400 de metri în diametru, el ar putea produce probleme serioase pe Pământ, dar orbita sa nu se intersectează cu cea a planetei noastre. De altfel, în momentul în care a fost luat în considerare ca fiind un „obiect periculos”, asteroidul în cauză a fost încadrat ca fiind un Cod Verde – gradul 1, pe scara Torino (scară folosită pentru a clasifica riscul ca un obiect ceresc să intre în coliziune cu Terra). Semnificaţia gradului 1 este: „O descoperire de rutină, ce implică trecerea obiectului ceresc prin apropierea Pământului. Nu este motiv ca publicul să se îngrijoreze, sau să se preocupe”. După perioada de evaluare standard, asteroidul a fost încadrat la gradul zero – nicio şansă de coliziune.

Alte dăţi a fost mai rău

De-a lungul ultimilor ani, prin apropierea Pământului au trecut mai mulţi asteroizi, la distanţe mai mici decât cea la care se va afla YU55 în noiembrie. Distanţa de 320.000 de kilometri (0,85 din distanţa Pământ-Lună) la care va trece acest corp ceresc pare uriaşă, prin comparaţie cu alte evenimente similare. În 2008, doi asteroizi de 7-10 metri au fost descoperiţi cu câteva ore înainte să treacă la 6.000 de kilometri de noi, povestea repetându-se în 2009, când un alt asteroid a trecut la 14.000 de kilometri de Terra, lăsând astronomii cu gura căscată. Revenind la obiectele de mari dimensiuni, din aceeaşi categorie cu YU55, trebuie notată evoluţia unui alt asemenea „pietroi intergalactic”, care s-a aflat, în 1976, la o distanţă de două ori mai mică de Pământ – doar 0,5 din distanţa Terra – Lună. În anul respectiv, însă, evenimentul astral nu a provocat deloc agitaţie, principalul motiv fiind acela că... nu a fost observat. Asteroidul care a trecut în 1976 pe lângă planeta noastră a fost descoperit de-abia în 2010, astronomii descoperind pe cale matematică distanţa redusă la care el se aflase de Terra.

Cum să faci o ştire-bombă

Filtrată printr-o serie de bloguri, povestea asteroidului buclucaş a ajuns în România relativ corectă, inclusiv cu punctele de vedere ale specialiştilor, care eliminau din start orice pericol pentru planeta noastră. Cum aşa ştire banală nu putea avea niciun impact (dacă nu cu planeta, atunci măcar un impact mediatic!), specialiştii în evenimente închipuite au jupuit-o de toate citatele specialiştilor şi au redus la minim aspectele inedite, precum observaţiile radar fără precedent, planificate de către NASA. În schimb, asteroidul a fost etichetat ca fiind „periculos”, despre astronomi s-a spus că sunt „tensionaţi”, iar în locul riscului zero ca YU55 să lovească Terra, a fost preferată varianta „risc redus”. Ceva mai tranşanţi, unii ştirişti au afirmat, siguri pe ei, că asteroidul „se îndreaptă spre Pământ”.

PanicAsteroidul – mană cerească pentru NASA

Proliferarea scenariilor apocaliptice de tipul celor din filmul 2012 nu a picat tocmai prost oamenilor de ştiinţă de la NASA. Aceştia se aflau deja în faţa unui impas, odată cu „pensionarea” flotei de navete spaţiale. Cum termenul unei misiuni pe Marte nu e clar, iar proiectul unei reveniri pe Lună - doar vorbe-n vânt, mulţi dintre componenţii echipei NASA ar putea rămâne fără obiectul muncii. Pe fondul reapariţiei în agenda publică a pericolului reprezentat de asteroizi, NASA a prins curaj, cerând majorarea fondurilor alocate programului ce are ca obiectiv detectarea acestor obiecte cereşti. Până în prezent, agenţia spaţială americană a estimat că a descoperit circa 85% dintre asteroizii şi cometele de dimensiuni mari, ce pot provoca efecte catastrofale, în caz de impact. Oamenii de ştiinţă au cerut o majorare de buget, pentru a putea atinge ţinta de 100% în următorii 10-15 ani. De asemenea, se vehiculează ideea că Barack Obama ar fi decretat că următorul obiectiv major al NASA ar trebui să fie o misiune cu astronauţi pe un asteroid, până în 2025. Pentru acest motiv, se spune că el ar fi susţinut deja mărirea bugetului alocat diviziei NASA ce se ocupă cu studierea acestor obiecte cereşti, de la 3,7 milioane dolari în 2009, la peste 20 de milioane, pentru anul 2011.
Sursa : Dezvaluiri ( Constanta )